Jurnalul.ro Ştiri Observator O bătrână a murit după ce ar fi fost bătută, pe stradă, de un bărbat

O bătrână a murit după ce ar fi fost bătută, pe stradă, de un bărbat

de Redacția Jurnalul    |   

O femeie de 76 de ani a murit, vineri, după ce ar fi fost bătută, pe o stradă din Sectorul 6 din Bucureşti, de un bărbat. Poliţiştii au reuşit să îl prindă pe suspect, el fiind imobilizat.

Secția 20 Poliție a fost sesizată, vineri, prin apel la 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 6, o femeie ar fi agresată fizic.

Polițiștii deplasați la fața locului au găsit în interiorul unui imobil o femeie în stare de inconștiență.

Polițiștii i-au acordat primul ajutor și au solicitat un echipaj cu personal medical.

De asemenea, aceștia au depistat, în apropierea locului în care s-a produs evenimentul, un bărbat de 67 de ani, care încerca să părăsească zona. Acesta a fost imobilizat.

Echipajul medical ajuns la fața locului i-a aplicat victimei manevre de resuscitare, iar ulterior a declarat decesul femeii de 76 de ani.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei.

Trupul neînsuflețit va fi transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: femeie murit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri