Doamnele şi domnişoarele sunt nelipsite din peisajul vitivinicol de azi. Totuşi, au fost vremuri când femeia era pedepsită şi supusă oprobriului public, dacă era prinsă gustând din cupă. Interdicţiile şi ideile preconcepute le-au ţinut mult timp pe reprezentantele sexului frumos departe de budanele şi de butelcile cu licoare din struguri.
Mai mult ca sigur, viţa-de-vie, strugurii şi, implicit, vinul au fost descoperite de femei. De ce? Pentru că, în timpuri străvechi, ele erau cele care adunau seminţele sau fructele, şi le păstrau - adesea, până la fermentaţie – în vase de lut.
Înainte de Bachus
Vechile texte sumeriene menţionează numele unei divinităţi agrare – Geshtinanna, „viţă cerească”. Era venerată în urmă cu câteva mii de ani – înainte ca grecii să i se închine lui Dionis sau să-i aducă ofrande lui Bachus. Faptul că viţa-de-vie a avut mai întâi o zeiţă, şi nu un zeu, este un lucru cât se poate de logic, spun oamenii de ştiinţă: fiindcă, dintotdeauna, divinităţile desemnate să ocrotească fertilitatea şi roadele pământului erau de sex feminin.
Otrava miraculoasă
O veche legendă persană face referire la modul în care a fost descoperit vinul. Povestea e din timpul împăratul Jamshid – al patrulea suveran al lumii, cel care a adus civilizaţia pe cele mai înalte culmi, care a pus să se ridice oraşe întregi şi a stabilit ierarhia socială.
Se spune că Jamshid a alungat o femeie din harem. Aceasta, încercând să-şi ia viaţa, a găsit într-o încăpere un vas pe care scria „otravă” şi i-a băut conţinutul – un lichid cu miros înţepător şi tivit cu o spumă fină. De fapt, slugile uitaseră în vasul respectiv strugurii din care se înfrupta, zilnic, împăratul. Lichidul nu doar că n-a omorât-o, ci a şi înveselit-o, dându-i o stare nemaipomenită de bine. Femeia i-a dat şi împăratului să bea din licoarea magică - iar suveranul a decis ca strugurii să fie lăsaţi să fermenteze, pentru a face vin.
Rezervat bărbaţilor
În antichitatea greacă şi romană, vinul avea o încărcătură culturală şi simbolică puternică. Făcea parte din ceremonialurile religioase, era apanajul claselor superioare şi suda camaraderiile, fiind rezervat, evident, bărbaţilor.
Femeile, chiar nobile, care îndrăzneau să se atingă de vin nu erau privite cu ochi buni. Femeia şi vinul - iată o combinaţie care echivala cu sexualitate, promiscuitate şi adulter, şi care era criticată de poeţii şi autorii de satire ai vremii.
Pedeapsa capitală
Vechii greci se bucurau în voie de dezinhibiţia dată de vin - dar credeau că femeile, predispuse spre excese, nu-s croite pentru licoarea lui Dionis. În cadrul simpozioanelor - primele cluburi pentru gentlemeni băutori, cum s-ar zice - , bărbaţii bogaţi se delectau cu cele mai alese vinuri şi conversau pe subiecte diverse. Singurele femei admise în „club” erau muzicantele, servitoarele şi prostituatele.
În Roma timpurie, interdicţiile pentru femeile băutoare erau şi mai dure ca la greci: reprezentantele sexului slab nu aveau nici măcar voie să servească vin. Până în anul 194 înainte de Hristos, orice femeie care era descoperită bând era alungată din gospodărie şi putea primi chiar pedeapsa capitală.
Coduri stricte
Dacă în Evul Mediu interdicţiile au fost ceva mai blânde, ele s-au înăsprit din nou în epocile următoare. În tavernele de secol al XVII-lea, singurele femei admise erau prostituatele. Doamnele măritate nu puteau să calce pragul cârciumilor.
În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, codul de conduită burghez era cât se poate de strict. Prima regulă: femeia „onorabilă” nu bea vin. Doamnele nu aveau voie să se servească singure cu, să ceară să fie servite cu vin sau, Doamne fereşte, să îi servească pe invitaţi. Din fericire, conform aceluiaşi cod burghez, domnii nu trebuiau să lase o doamnă cu un pahar gol în faţă.
Nici răspândirea culturilor de viţă-de-vie în Lumea Nouă nu a schimbat prejudecăţile. În cluburile pentru gentlemenii americani, doamnele şi domnişoarele nu puneau piciorul. Se credea chiar că numai bărbaţii sunt capabili să aprecieze un vin bun.
Doamnele din vie
În ciudat tuturor opreliştilor, Franţa - dar nu numai ea - a arătat că femeile pot face din vin o afacere de succes. În secolul al XVII-lea, Françoise-Josephine de Sauvage d’Yquem, rămasă văduvă, a preluat frâiele domeniului Château d’Yquem, iar vinurile produse acolo au căpătat renume mondial. Alte două văduve, Alexandrine Louise Pommery şi Barbe-Nicole Clicquot-Ponsardin, au continuat, cu rezultate nebănuite, munca începută de defuncţii lor soţi.
Succes peste Ocean
În SUA, Hannah Weinberger este cea care rămâne în istorie drept primul vinificator de sex feminin, din zona regiunea viticolă Napa Valley. În 1882, soţul ei a fost împuşcat, aşa că a fost nevoită să preia conducerea cramei. În 1889, a participat la Expoziţia Mondială de la Paris, fiind prima femeie viticultor ale cărei produse au luat o medalie de argint. A condus domeniul până-n 1920, când Prohibiţia a forţat-o să închidă afacerea. Aveau să mai treacă 50 de ani până ce următoarea femeie din Statele Unite să aibă ocazia să primească lauri de pe seama producţiei de vin.
Văduvele vesele
Văduva Cliquot - Mare doamnă a şampaniei franţuzeşti -, fără experienţă şi fără niciun fel de pregătire, a adus viziune şi invoaţie în domeniul vitivinicol. A produs primul vin spumant din recolta unui singur an, şi a continuat să o facă ori de câte ori condiţiile au fost favorabile. A creat forma modernă a şampaniei rosé, asociată şi azi cu anivesările şi ocaziile speciale, a inventat un procedeu tehnic pentru degorjarea sticlelor şi a întărit brandul ce continuă să adune superlative mondiale.
La rândul ei, văduva Alexandrine Louise Pommery a dezvoltat varianta „dry” a şampaniei, pentru a-şi mulţumi clientela din Anglia şi pentru a cuceri noi pieţe.
Peste o treime din oenologii din lume sunt, astăzi, de sex feminin.
La început de secol XX, prejudecăţile au continuat să le ţină pe femei departe de vie şi vin. Chiar şi lucruri elementare, precum a alege o sticlă, a-i scoate dopul şi a servi lichidul la masă, erau doar apanajul reprezentanţilor sexului tare.