Luna aceasta s-a confirmat poziționarea producției din țara noastră pe locul 5 în UE, conform Oficiului European de Statistică (Eurostat). România se poziționează și ca cel mai mare exportator de grâu din UE de la începutul noului sezon. Dar românii care cultivă grâu spun că datele statistice sunt incorecte și această poziționare le aduce grave prejudicii, ei fiind singurii perdanți. De fapt, raportarea acestor cifre uriașe - despre care fermierii spun că nu reflectă realitatea - le provoacă doar pierderi, afacerile multora sunt preluate de creditori, pentru că nu-și pot acoperi nici măcar cheltuielile, iar exporturile nu le fac producătorii, ci câțiva „traderi” internaționali - companii multinaționale care vând grâul la export. Sunt aceiași pe toată regiunea din care face parte și țara noastră, alături de Ucraina și Republica Moldova. „Traderii” sunt cei care stabilesc prețuri foarte scăzute pentru grâul exportat și doar ei obțin beneficii, nu și producătorii români, moldoveni sau ucraineni.
În general, atunci când producția de grâu crește, prețul scade. În contextul actual al războiului din Ucraina, din februarie 2022 s-a adăugat și problema grâului din țara vecină, care a afectat producătorii români. Dar mai sunt și alte probleme despre care nu s-a vorbit deloc până acum în spațiul public, deși asociațiile fermierilor au atras atenția în nenumărate rânduri asupra erorilor care se fac în statistici și mai ales asupra consecințelor pe care le produc aceste calcule greșite.
„Nu a fost niciodată o bucurie pentru fermieri faptul că oficialitățile anunță aceste clasamente. Suntem localizați în acest hub de export al Mării Negre, unde concurența este foarte mare, iar piața este deținută de aceiași «traderi». Niciun fermier din România sau din Ucraina nu face export, dacă nu e o multinațională care să fie și «trader”. Fermierii nu dețin facilități de export, nu participă la licitații internaționale, pentru că nu au cantitățile necesare și istoricul de piață. Azi, piața cerealelor din România nu mai este reglementată de stat sau de o structură europeană. Acești «traderi» sunt o suprastructură economică imposibil de controlat. Sunt companii multinaționale care fac exporturi de cereale de peste 50 de ani. A fost și un «trader» român, dar au avut grijă ceilalți să-l scoată de pe piață”, a explicat, pentru Jurnalul, Ionel Arion, președintele Federației Naționale PRO AGRO.
În fiecare an sunt falimente
Probleme legate de costurile care scad, atunci când crește producția, au existat mereu, în ultimii ani, dar costurile nu sunt legate de deciziile producătorilor români, ci doar îi afectează, uneori până ajung la cedarea afacerilor. Dacă în perioada 2013-2016 a fost o mare criză, pentru că nu erau suficiente spații de depozitare pentru producția foarte mare, iar grâul s-a vândut direct din câmp, la prețuri infime, ulterior s-a rezolvat problema depozitelor, însă nici așa nu s-a putut negocia un preț mai bun pentru cerealele produse în România, din simplul motiv că acest aspect nu ține de fermieri, ci de „traderi” - negociatorii care vând grâul la export.
„Prețurile, față de investițiile făcute pentru a obține aceste cantități, sunt foarte mici. Dacă în unele zone ale țării au fost producții foarte mari, acestea nu au acoperit investițiile. Pentru grâul pe care noi l-am recoltat și îl avem în hambare am început investițiile anul trecut, în luna august, astfel încât ne-au afectat toate crizele din această perioadă. Războiul din Ucraina, criza energiei, motorina, criza îngrășămintelor, lipsa transporturilor la timp pentru produsele necesare, creșterile de prețuri, toate acestea au dus la situația în care nu s-au acoperit investițiile și fermierii au fost decapitalizați, pentru că prețul la recoltă a fost foarte mic. Mulți fermieri nu și-au acoperit creditele, datoriile către arendatori și către statul român”, mai explică președintele asociației fermierilor.
Multinaționalele câștigă teren și afaceri
Cei care nu reușesc să-și plătească datoriile își cedează afacerile. Totul este preluat de creditori. Practic, sunt în fiecare an astfel de probleme, iar numărul producătorilor români scade la această adevărată „ruletă rusească” a producției de grâu, în timp ce multinaționalele care oferă ajutor financiar și „inputuri” - motorină, îngrășăminte, erbicide etc. - câștigă teren... atât terenuri agricole pe care le preiau de la perdanți, cât și afacerile fermierilor români care nu se descurcă pe această piață pe care nu ei o pot regla.
Pentru a putea să-și plătească datoriile, prețul grâului ar fi trebuit să fie dublu. La o producție medie de 5 tone cu 80 de bani - prețul actual al grâului - înseamnă că încasările fermierilor sunt de circa 4.000 de lei pe hectar, iar investiția în acea cultură a costat 5.500-6.000 de lei. Prețul ar trebui să fie circa 1,2 lei pentru a acoperi cheltuielile și peste 1,5 lei pentru a avea și profit.
„Trebuie să ținem cont de faptul că suntem pe o piață mondială și prețul e stabilit la acest nivel, dar, în același timp, depindem de niște „traderi” care stabilesc un preț cu 20-30 de euro mai mic față de bursa de la Chicago, de la Londra sau de la Paris”, explică Arion. O soluție ar fi ca din România să nu se mai exporte materie brută, ci produse, în cazul grâului, nu doar făină, ci produse de panificație, pentru a crește profitabilitatea.
Cifre „umflate” ca pe timpul comunismului
Fermierii sunt furioși din cauza acestei situații în care statul nu a intervenit în niciun fel, în ultimii ani, spunând că sunt afectați de lipsa reglementărilor și de concurența neloială care li se face pe această piață, fără să fie observată de Consiliul Concurenței.
Cifrele „umflate” pe modelul raportărilor producției la hectar de pe vremea regimului comunist nu mai servesc astăzi laudei de sine a partidului-stat, cum era în „vremurile de tristă amintire”, ci îi ajută pe creditorii care le preiau afacerile micilor producători.
„Avem o problemă, la nivel național, în privința raportării acestor producții. Nu poți să raportezi ca țară cea mai mare producție de grâu la hectar din ultimii 20 de ani, în momentul în care noi avem o mare suprafață agricolă afectată de secetă. Asta înseamnă că am fi doborât orice record, dacă am fi avut întreaga suprafață agricolă viabilă, mai ales sudul României, unde a fost secetă. Statistica din România este realizată doar pe baza raportărilor făcute de societățile comerciale. Noi avem, din peste 700.000 de fermieri, cam 30.000 de societăți comerciale care sunt obligate să dea datele către Institutul Național de Statistică. Ceilalți nu sunt obligați să dea datele, astfel încât raportul arată o producție mult mai mare la hectar decât este în realitate. Noi am atras atenția asupra acestei probleme, dar se procedează în continuare în același fel. România transmite întotdeauna date inexacte, care prejudiciază foarte mult planul economic și imaginea țării”, mai spune fermierul.
Cum funcționează mecanismul de falimentare
Așa se explică de ce noi suntem campioni în statistici, dar pe teren se întâmplă cu totul altceva, iar consecința imediată e că fermierilor nu li se mai oferă sprijin și sunt obligați să-și cedeze afacerile, cu tot cu terenurile agricole. Statisticile au date inexacte și în legătură cu prețurile care se transmit după câteva luni, când situația este cu totul alta.
Grâul este produsul de bază al agriculturii României, iar 20% din suprafața arabilă a țării noastre e cultivată cu această cereală. Fermierii au pierdut și o parte din banii de subvenții, pentru suprafețele mari cultivate, tocmai pentru că s-au raportat producții foarte bune.
„În momentul în care societățile comerciale nu și-au putut onora contractele de credit către furnizori, aceștia le vor executa. Furnizorul de inputuri devine și cel care va lucra terenurile”, explică Ionel Arion.
De obicei, finanțatorii și furnizorii nu sunt băncile, ci societățile multinaționale care sunt distribuitoare de îngrășăminte sau de alte „inputuri” - motorină, erbicid etc. Business-ul e preluat de aceste companii, când agricultorul ajunge la finalul anului agricol și nu-și poate achita datoriile. Falimente răsunătoare ale producătorilor agricoli nu sunt vizibile, tocmai din acest motiv. Avantajul multinaționalelor care le preiau afacerile micilor producători este că lucrează la volum.
Primii 5 beneficiari de subvenții au contract și cu statul
Astfel se explică de ce vedem că primele 5 companii care încasează subvenții în România sunt exact multinaționalele furnizoare de „inputuri” care-i creditează pe fermierii români, apoi le preiau afacerile. Ținând cont de faptul că în ultimii patru ani agricultura a fost afectată de secetă, mai ales în sudul țării, cele mai afectate au fost firmele românești din această zonă.
Au rămas în picioare doar acele societăți comerciale care au reușit să se adapteze mereu din mers la condițiile vitrege de producere și de desfacere a mărfurilor, dacă au avut și animale și au reușit să introducă o parte din producție în lanțul alimentar.
Multinaționalele din top care câștigă mereu din acest mecanism au și contracte foarte avantajoase cu statul român, pe care fermierii mai mici nu le au: terenuri arabile luate pe 20 până la 50 de ani, pentru care trebuie să plătească redevențe doar la o producție calculată între 300 până la 600 kg/ha, deși producția lor e de 10 ori mai mare. Agenția Domeniilor Statului a închiriat unor societăți comerciale aceste terenuri, în timp ce tinerilor fermieri li se închiriază, de anul acesta, suprafețe foarte mici, de până la 50 ha, pentru care trebuie să cedeze statului 2.000-2.500 kg/ha. Cei care iau în concesiune sau în arendă un hectar de teren de la persoane fizice dau 1.000-1.500 kg/ha. Astfel, concurența neloială îi face câștigători, din start, tot pe cei care au marile afaceri, adică aceleași multinaționale din top 5 care fac și exporturile și stabilesc prețurile.