Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a semnat vineri la Montevideo un acord comercial major între Uniunea Europeană și grupul Mercosur, format din Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Acordul vine după 25 de ani de negocieri și promite să creeze o piață liberă pentru peste 700 de milioane de oameni, menționează The Guardian.
Țările sud-americane vor reduce taxele pentru mașinile, hainele, alimentele și medicamentele europene. La rândul său, Europa va permite importul unor cantități limitate de carne de vită, porc, etanol, miere și zahăr din aceste țări.
Franța se opune puternic acestui acord. Președintele Emmanuel Macron l-a numit „inacceptabil", considerându-l un „acord foarte prost" care nu include suficiente angajamente pentru protecția mediului. Polonia și Italia și-au exprimat, de asemenea, îngrijorările.
În schimb, Germania și Spania văd oportunități importante în acest acord. Cancelarul german Olaf Scholz a salutat crearea acestei piețe comune, în timp ce premierul spaniol Pedro Sánchez a vorbit despre „o punte economică fără precedent între Europa și America Latină".
Acordul a stârnit îngrijorări și în rândul ecologiștilor. Laura Restrepo Alameda, de la Climate Action Network Latin America, avertizează că acordul va împinge America de Sud "și mai mult în colaps ecologic" și va afecta drepturile comunităților indigene.
Fermierii europeni sunt și ei nemulțumiți. Organizația Copa Cogeca a anunțat proteste, temându-se că vor pierde venituri din cauza importurilor ieftine din America de Sud.
Comisia Europeană a răspuns că acordul include măsuri de protecție, precizând că importurile de carne de vită vor fi limitate la 99.000 de tone, reprezentând doar 1,6% din consumul anual al UE. Pentru a intra în vigoare, acordul trebuie aprobat de statele membre UE și de Parlamentul European, deși mecanismele exacte de aprobare nu au fost încă stabilite.
(sursa: Mediafax)