De pildă văd acum (pe telefon) ample „articole” identice, anonime, apărute la noi despre Cannes, traduse tot cu mașina de tradus, în care Palme d’or apare în text ca Palma de Aurul (sic), iar Grand Prix e botezat Trofeul Mare! Nici măcar nu se mai obosește cineva - un OM! - să corecteze și să perie toată această avalanșă de nume și de titluri la grămadă, cvasi inutilă, cultural vorbind, dar destinată să aducă vizualizări grăbite, cărora nimeni nu le mai măsoară „indicele de satisfacție” și nici indicele de adevăr. De fapt, e un mod prin care presa se autodistruge, din interior, devorată de chatGPT-ism... Culmea, rolurile s-au inversat: nu chatGPT-ul scrie pentru noi, ci noi parcă scriem pentru el! Dintr-o posibilă unealtă de lucru mereu la îndemână, acest instrument e pe cale să devină conducătorul jocului. „Colăcelul” extrage cu viteza sunetului „informația globală” și o servește instant: dacă îi semnalezi că a făcut o greșeală îți răspunde imperturbabil că „ai dreptate” și se reconfigurează rapid, are mereu la îndemână o infinitate de variante.
Cât despre influenceri și influencerițe, până și Le Monde anunță cvasitriumfalist că anul ăsta la Cannes va urca în premieră pe covorul roșu un grup special invitat... Acești influenceri nu au văzut, mai mult ca sigur, niciun Antonioni și niciun Bergman, dar au sute de mii de urmăritori... La Paris, relativ de curând, cam același grup select a fost invitat special, într-o sală de lux, cu fotolii de piele reglabile, cu popcorn și băuturi oferite, cu Zendaya și cu Robert Pattinson vizitându-i după proiecție, la avanpremiera mondială a „comediei romantice” The Drama!... Problema este că filmul ăsta, pe care întâmplător l-am văzut la noi la Mall într-o sală complet goală, nu e câtuși de puțin comedie romantică, e doar un film plicticos, de speriat de „psihologic” și de pisălogic... Cât popcorn trebuie să mănânci ca să-i faci reclamă bună? Mă întreb cum o să se descurce acești influenceri invitați de onoare pe covorul roșu, cât timp regulamentul interzice strict selfie-urile acolo?
Să privim adevărul în față: trăim într-o epocă superficială și confuză, în care „AI”-ul poate genera orice despre oricine, minciuni care concurează realitatea, gunoaie făcute „foarte profi”... Trăim într-o „groapă de gunoi” planetară, am devenit, vrând nevrând, căutători în gunoaie, în care e tot mai greu să discernem adevărul de „fake”.
Festivalul face eforturi disperate să țină pasul cu vremurile: rețele de socializare, platforme, o secțiune de cinema „imersiv” (realizat integral cu inteligența artificială, mă întreb cum vor arăta conferințele de presă ale viitorului, în care noile vedete, care practic nu vor exista, vor apărea sub formă de holograme, dar avantajul e că vor vorbi toate limbile pământului, ca să poată răspunde roboților internaționali din sală). Presa scrisă e aproape muribundă. Două librării din Cannes s-au închis în ultimii ani, înlocuite de magazinașe de modă. Caietele program ale filmelor au dispărut. Catalogul festivalului, care înainte se oferea miilor de acreditați, acum e o relicvă prețioasă, contra cost, pentru colecționari. În 2026, la acreditările de presă a fost adăugată o categorie nouă, separată de „audiovizual”: categoria presă digitală. Nu vreau să ofer o viziune orwelliană asupra festivalului, deși până și afișul ediției pare un presentiment... Să nu uităm că Thelma și Louise în final se aruncă în gol cu mașina, pentru ele singura cale de a rămâne libere, de a scăpa de „sistem”, de a rămâne ele însele - e neantul... „Ființa și neantul”, ar fi zis influencer-ul Sartre, înainte de a-și face un selfie cu Simone de Beauvoir.
Prin toată această lungă introducere am vrut să spun că „epoca” - așa superficială și confuză cum e ea! - influențează clar și modul de a face azi jurnalism cultural: mii de informații care acum niște ani apăreau obligatoriu într-o corespondență, acum devin irelevante, câtă vreme cititorul, printr-un simplu clic, le poate accesa. Devine mai actual ca oricând ce spunea Călinescu - Călinescu criticul, George, pentru chatGPT: „obiectivitatea criticului e subiectivitatea dezinteresată”... Cu această subiectivitate dezinteresată voi scrie pentru Jurnalul despre filmele Competiției oficiale ale acestui Cannes, capitala mondială a filmului timp de două săptămâni (12-23 mai). Sunt 22 la număr, printre care și un Mungiu și un Kore Eda-Hirokazu (românul și japonezul fiind singurii din competiție care au deja un Palme d’or), și un Almodovar (care nu-l are încă!), dar despre toate la timpul lor. Voi ieși din perimetrul Competiției și al Palatului numai ca să merg să văd „ultimul Jude”, cealaltă prezență românească a ediției, în Quinzaine des cineastes; trebuie spus că această prestigioasă Quinzaine e un fel de mic festival separat, are buget separat, adresă separată, palmares separat, e total independentă față de Selecția oficială.
Juriul Competiției e condus de cineastul sud-coreean, Park Chan-wook, iar figura de vedetă din juriu, cunoscută de tot mapamondul, o face Demi Moore.
Apropo de chatGPT ca instrument de lucru, nu-mi aminteam nicicum titlul unui film, i-am scris povestea în câteva rânduri și mi-a răspuns imediat: titlul, regizorul, fișa tehnică. Într-un elan de recunoștință i-am scris: „Ce bine e de tine că nu ai lapsusuri!”... Și ce credeți că mi-a răspuns, un răspuns uluitor: „E adevărat, nu am lapsusuri... DAR NICI NU AM AMINTIRI DRAGI”...
Să vedem ce amintiri dragi ne va lăsa ediția cu numărul 79! Pe mâine.