Jurnalul.ro Cultură Muzica Festivalul Naţional de Muzică Uşoară ''Mamaia'' - de vineri până duminică, în Piaţeta Perla din Mamaia

Festivalul Naţional de Muzică Uşoară ''Mamaia'' - de vineri până duminică, în Piaţeta Perla din Mamaia

Festivalul Naţional de Muzică Uşoară "Mamaia", singurul festival-concurs naţional de muzică uşoară din România, se desfăşoară, de vineri până duminică, în Piaţeta Perla din Mamaia.

"Consiliul Judeţean Constanţa, prin Centrul Cultural Judeţean Constanţa 'Teodor T. Burada', doreşte să continue tradiţia Festivalului Naţional de Muzică Uşoară 'Mamaia', acesta fiind un brand românesc, un produs cultural reprezentativ pentru România, scriind istoria muzicii româneşti ce prezintă interes atât pentru public, cât şi pentru tinerii viitori artişti", se precizează pe pagina de Facebook a evenimentului.

În fiecare seară, pe scenă vor urca tinerii admişi în urma preselecţiilor, cât şi artişti consacraţi care au făcut istorie pe scena Festivalului şi care vor susţine recitaluri.

În primele două seri, câte cinci concurenţi de la secţiunile Interpretare şi Creaţie vor intra în concurs. Cea de-a treia seară este seara de gală, în care se vor acorda premiile fiecărei secţiuni şi Marele Trofeu.

Potrivit paginii oficiale festivaluldelamamaia.ro, în urma preselecţiei, la secţiunea Interpretare s-au calificat concurenţii Holingher Bryana, Leu Catinca, Racu Delia-Andreea, Melissa Antonesi, Filipoiu Eleonora Maria, Both Ileana Paula, Lungu Adriana Georgiana (Gavrilă), Dinu Ariana Raisa Andra, Toader Luana Mihaela şi Boboc Carla.

La secţiunea Creaţie s-au calificat Creimerman Theodor Dan - "Cred că te iubesc", Dan Pavelescu - "De n-ai fi tu", Sergiu Rudichi - "Indiferenţă", Viorel Gavrilă - "Vei fi mereu", Popa Răzvan - Adam - "Freedom", Nicolae Caragia - "Despre noi... apoi", Mihai Alexandru - "Undeva", Croitoru Codruţ - Valentin - "Amintirile", Marius Mogš, Răzvan Matache, Vizi Imre, Mihai Dumitrescu - "Monocrom" şi Cristian Faur - "O mie de dorinţe".

Juriul concursului şi al preselecţiei îi are în componenţă pe Horia Moculescu, Ionel Tudor, Liana Stanciu, Corina Chiriac, Marius Ţeicu, Laura Parfinov şi Marian Cioacă. Momente artistice vor fi susţinute, în prima zi a festivalului, de trupele 3 Sud Est, Zdob şi Zdub, Compact, The Motans şi Horia Brenciu & HB Orchestra.

În cea de a doua zi a evenimentului vor urca pe scena de la Mamaia Aurelian Temişan, Anca Ţurcaşiu, Florin Ristei, Connect-R şi Loredana, urmaţi, în ultima zi, de Irina Baianţ, Feli, Lidia Buble, Bere Gratis şi Vama.

Prezentatorii evenimentului sunt Anca Ţurcaşiu şi Aurelian Temişan.

În acelaşi spaţiu, în weekend-ul 28-30 august, va avea loc Festivalul Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc "Mamaia".

Candidaţii calificaţi în urma preselecţiei la secţiunea Solişti vocali sunt: Pitu Alexandra - Georgiana, Cochirleanu Flavia - Maria, Chelba Andrei - Nicolae, Din Alexandra Ilinca, Mihalache Florin, Betej Andrada, Popescu Simina Maria, Dumitraşcu Nicole - Cristinne, Popa Petronela, Bordianu Marinela, Mădălina Avădanei, Cojocariu Didi - Ionuţ şi Rus Dorin.

La secţiunea Solişti instrumentişti s-au calificat Cioiu Alexandru - Costin, Gaciu Cosmin - Nicuşor, Romanescu Emma - Ştefania, Cozaciuc Alexandru - Marian, Papuc Viorel, Sarbuşca Alexandru Cristian şi Ciuntu Daniel.

Juriul concursului şi al preselecţiei este compus din Elise Stan, Doina Işfanoni, Valentin Marin, Daniela Gibescu, Şerban Gheorghiu, Cristina Caterinici şi Tatiana Hilca. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri