"Ultima zi a călătoriei prin universul UNTOLD, ediţia 2024, cea de-a patra zi de festival, a fost trăită cu un entuziasm imens de peste 100.000 de fani veniţi din toată lumea pentru a celebra dragostea pentru muzică, libertatea, toleranţa şi prietenia, alături de cei mai apreciaţi artişti naţionali şi internaţionali. În cele patru zile de festival, peste 427.000 de participanţi din întreaga lume au trăit magia UNTOLD", se arată într-un comunicat trimis, luni, de organizatorii festivalului.
Potrivit sursei citate, mainstage-ul UNTOLD şi-a deschis porţile pentru cea de-a patra zi de festival, pentru live act-uri în premieră, dar şi pentru DJ set-uri în exclusivitate.
Câştigător al unui premiu Grammy la categoria "Best Global Music Album", Burna Boy a ajuns seara trecută pe scena principală a festivalului UNTOLD.
"Recompensat pentru cel mai bun album la nivel global, artistul nigerian a venit însoţit de un band, dansatori şi o producţie impresionantă, integrată în structura Mainstage-ului UNTOLD. Cu un show live în care a inclus piese din cele mai apreciate albume, 'Love, Damini' şi 'I Told Them', Burna Boy a reuşit să ofere fanilor de pe Cluj-Arena momente în premieră. Artistul a purtat la show o pălărie handmade a unui designer român. DJ-ul numărul 3 al lumii, Martin Garrix, a generat o euforie uriaşă pe Cluj-Arena. Set-ul live al olandezului a fost energie pură de la prima până la ultima măsură. Cu versiuni remix, realizate special pentru show-ul de la UNTOLD, sau cu producţii noi lansate, Garrix le-a mulţumit fanilor din România. Garrix a electrizat atmosfera din mainstage-ul UNTOLD cu un set în care a inclus 'In The Name Of Love', 'Higher Ground', 'Animals', 'Hurricane' sau imnul de festival 'High On Life', Garrix a generat un spectacol vizual total. A fost un moment care a transformat Cluj-Arena într-un univers unic, universul UNTOLD. (...) Fiecare dintre cele patru zile ale festivalului UNTOLD a fost extraordinară pentru fanii care s-au bucurat de fiecare artist ajuns pe mainstage. A fost un UNTOLD ca niciun altul de până acum. (...) Show-ul live al legendei pop-rock Lenny Kravitz, momentul cel mai aşteptat al ediţiei de anul acesta a festivalului UNTOLD, a fost ca o călătorie în care a contat doar conexiunea dintre oameni, muzică şi emoţie", se mai arată în comunicat.
Sam Smith şi Swedish House Mafia au transformat cea de-a treia zi a festivalului UNTOLD într-una memorabilă, subliniind încă o dată de ce UNTOLD rămâne unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică din lume.
Sam Smith a primit, în cadrul festivalului, primul disc de diamant oferit de România unui artist. Universal Music Romania i-a oferit Discul de Diamant pentru "Gloria" şi "In The Lonely Hour," fiind prima certificare de acest gen din ţara noastră, mai spun organizatorii.
Porţile Untold s-au închis pentru cel de-al nouălea capitol al acestei experienţe magice, dar călătoria continuă, peste 20.000 de abonamente fiind deja vândute pentru ediţia a X-a a festivalului, cea aniversară, din 2025.
"Creatorii festivalului, care ocupă locul 3 în clasamentul celor mai mari festivaluri de muzică din lume, au început deja pregătirile pentru ediţia de anul viitor, când festivalul UNTOLD va celebra a 10-a ediţie aniversară. Acest eveniment special va aduce şi mai multă magie, surprize şi momente memorabile pentru toţi participanţii. Peste 20.000 de fani şi-au asigurat bucuria de a experimenta cea de-a 10-a ediţie a festivalului UNTOLD", menţionează organizatorii.
AGERPRES