Jurnalul.ro Cultură Festivalul Culturii Române va avea loc între 10 şi 13 mai, la Cracovia

Festivalul Culturii Române va avea loc între 10 şi 13 mai, la Cracovia

Cea de a 11-a ediţie a Festivalului Culturii Române la Cracovia, patru zile pline de evenimente, dedicate publicului adult şi copiilor, acoperind domenii diverse - teatru, literatură, arte vizuale, film, arhitectură, istorie, ateliere de limbă română, va avea loc în perioada 10 - 13 mai, în organizarea Institutului Cultural Român de la Varşovia.

Potrivit unui comunicat al ICR Varşovia, transmis vineri AGERPRES, evenimentul, o adevărată sărbătoare a culturii române, organizat anual, neîntrerupt, de la înfiinţarea institutului, va fi inaugurat de spectacolul NINA sau fragilitatea pescăruşilor împăiaţi, de Matei Vişniec, în interpretarea actorilor Mihaela Teleoacă, Gheorghe Visu şi Lucian Pavel. O producţie a Teatrului de Comedie din Bucureşti, spectacolul este regizat de Alexandru Matei.

În cadrul festivalului vor fi vernisate două expoziţii de fotografie, pregătite în contextul Centenarului Marii Uniri, ambele dedicate unor personalităţi care s-au înscris în istoria României ca reformatori şi autori ai Unirii. "La Centrul Internaţional pentru Cultură va putea fi văzută expoziţia Arhitectură şi Regalitate, iar la Biblioteca Municipală a Cracoviei - expoziţia Regina Soldat, dedicată Reginei Maria. Kino Pod Baranami, cel mai bun cinematograf de artă din oraş, va găzdui proiecţii de filme româneşti de lung şi scurt metraj, precum şi proiecţii de desene animate româneşti şi ateliere creative pentru copii", precizează sursa citată.

Literatura îşi va avea locul ei privilegiat, în programul festivalului regăsindu-se întâlniri cu scriitorul Lucian Dan Teodorovici şi istoricul Adrian Cioroianu, programul fiind completat de ateliere de limba română pentru adulţi şi copii. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri