Jurnalul.ro Cultură Teatru Festivalul de Teatru de la Sibiu, ultimele oferte

Festivalul de Teatru de la Sibiu, ultimele oferte

Cu o istorie de 23 de ani, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), este cel mai mare eveniment de artele spectacolului la nivel mondial, iar la ediţia din acest an propune nu mai puţin de 452 de evenimente în 67 de locaţii şi 2.850 de invitaţi din 70 de ţări.

Pe lângă teatru, consumatorii de evenimente culturale au la dispoziţie o seamă de experienţe variate, de la circ, dans ori muzică, până la conferinţe speciale, lansări de carte sau expoziţii, toate reunite într-un mix eclectic în care, aparent, cea mai dificilă se dovedeşte a fi alegerea. „Vin de opt ani la festival şi devine din ce în ce mai greu să aleg între evenimente, pentru că foarte multe dintre ele se constituie într-o ofertă căreia îţi e greu să rezişti – ai vrea şi dans, şi teatru, şi spectacole de stradă, şi conferinţe. Cu timpul, însă, am învăţat că şi alegerea asta e parte din experienţa festivalieră, iar uneori e pur şi simplu bine să-ţi urmezi instinctul”, spune Alexandra, de 42 de ani, din Braşov. În fiecare an, festivalul îşi reuneşte evenimentele sub cadrul-umbrelă al unei teme generoase ce predispune la reflecţie. La această ediţie, tema este „Construim încredere”, un semnal care-şi propune să readucă în atenţie comunitatea iubitorilor de arte ale spectacolului, dar şi cultura, ca mijloc de dezvoltare economică şi comunitară. Cu doar zece zile înainte de deschidere – FITS are loc în perioada 10-19 iunie – mare parte a spectacolelor sunt deja sold-out, anunţă organizatorii, deşi mai aveţi încă şanse să găsiţi câte un loc sau două la unele dintre spectacolele incluse în secţiunea Eveniment, cea care reuneşte unele dintre cele mai importante producţii din România şi din afara ţării, spectacole realizate în teatre de renume mondial, cum ar fi Schaubühne din Germania, State Theatre of Nations din Rusia, Odin Teatret din Danemarca sau Théâtre de Vidy, Lausanne, Elveţia. Nu în ultimul rând, expoziţiile de fotografie, Ziarul lui Dan Perjovschi de pe partea exterioară a gardului de la Teatrul Radu Stanca sau conferinţele reprezintă tot atâtea tentaţii!

 

FITS vă aşteaptă cu 110 spectacole de stradă gratuite, de la circ, la acrobaţii, concerte – Carla’s Dream, de exemplu – dans şi alte forme de expresie artistică, menite să încânte spectatori de toate vârstele

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri