Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) a anunţat amânarea cu doi ani a Campionatelor Mondiale 2021 rezervate echipelor Under 20 şi Under 17 din raţiuni sanitare, dar acestea vor fi găzduite în continuare de Indonezia respectiv Peru în 2023, transmite AFP.
FIFA a precizat într-un comunicat că ''situaţia sanitară mondială nu s-a ameliorat de manieră suficientă pentru a răspunde provocărilor asociate celor două competiţii, în special în ceea ce priveşte restricţiile privind călătoriile internaţionale''.
Mai multe competiţii au fost amânate în acest an după izbucnirea pandemiei de coronavirus, începând cu EURO 2020, reprogramat în 2021, Copa America 2020, reprogramată anul viitor sau Cupa Africii pe naţiuni 2021, decalată în ianuarie 2022.