Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a declarat, sâmbătă, la Congresul partidului, că social-democraţii sunt pregătiţi să dea României prima femeie preşedinte.
"Românii nu mai au răbdare. Ei aşteaptă de prea mult timp un preşedinte muncitor şi implicat. Un preşedinte al tuturor românilor. Partidul Social Democrat, stimaţi colegi, e gata să ofere românilor acest preşedinte. Un lider ferm, dar empatic, unificator şi neconflictual, direct, sincer, cinstit şi foarte bun organizator. Un lider care să aibă respect pentru medici, profesori, pompieri şi poliţişti, militari, pentru antreprenori, ţărani sau muncitori. Un lider corect şi demn. Partidul Social Democrat este gata să dea României prima femeie preşedinte, un preşedinte care să lupte în fiecare zi pentru mai bine, pentru ţara lui. Iar acest preşedinte, stimaţi colegi, nu poate fi decât premierul României, doamna Viorica Dăncilă", a afirmat Fifor.
El a adăugat că prezidenţialele sunt catalizatorul pentru celelalte cicluri de alegeri.
"Important este ce ştim să facem noi. Ştiu cât de mult vă doriţi să câştigăm şi să avem victoria de partea noastră şi ştiu că aţi înţeles din experienţă că alegerile prezidenţiale sunt catalizatorul pentru celelalte cicluri de alegeri şi, de aceea, sunt convins că dedicarea voastră este totală. Şi adevărul e că avem cu cine. Avem nu doar cele mai cele mai multe şi cele mai bine organizate structuri interne, avem oameni bine pregătiţi şi cu experienţă în domeniile lor - voi cei de aici, voi şi alte sute de mii de social-democraţi pe care-i avem alături. Avem o guvernare eficientă în care am reuşit să respectăm promisiunile asumate în faţa românilor", a susţinut Mihai Fifor.
AGERPRES