Jurnalul.ro Timp liber Fine dining internațional în a doua confruntare pe echipe de la ,,Chefi la cuțite”

Fine dining internațional în a doua confruntare pe echipe de la ,,Chefi la cuțite”

Experiența tensionantă a primului battle din bucătăria ,,Chefi la cuțite” nu a risipit încordarea din echipele celor trei chefi, astfel încât această seară promite telespectatorilor Antenei  1 un alt val de emoții. Începând cu ora 20:00, concurenții rămași în cursă se confruntă cu o altă provocare ce ridică standardele gustului și al platingului: fine dining.

Tematica de fine dining va impune în această seară și alte trei ingrediente surpriză, internaționale, ce trebuie să se regăsească în fiecare dintre farfurii. Pe banda ce macină nervii chefilor își vor face apariția cloșurile misterioase ce le ascund, însă norocul va decide prin tragerea la sorți ce va găti fiecare dintre echipe. Deși chef Dumitrescu a nimerit biletul câștigător în proba de ieri, după jurizarea finală echipa portocalie a rămas fără un coechipier. Așadar, competiția este complet imprevizibilă și ține doar de talentul și doza de imaginație a concurenților. Cea de-a doua confruntare de echipe se va discuta în termeni de savoare: ,,fine dining înseamnă o farfurie cu mesaj, o farfurie de experiență unde contează atât selecția produselor, cât și cum le pui în valoare,, ,afirmă chef Dumitrescu.

Combinații unice, speciale se vor regăsi printre preparatele finale ale celor trei echipe, însă după degustare două dintre ele vor intra la duel. Cei în tunici portocalii vor ca în această seară să își răzbune coechipierul pierdut, însă reprezentanții culorilor mov și verde nu se lasă mai prejos în proba ce urmează. Tensiunea atinge cote maxime, orgoliile cresc, iar gustul competiției îi va impinge pe cei 17 concurenți rămași în cursă să se autodepășească. Ce echipă va avea cea mai bună farfurie și care sunt ingredientele surpriză ce le vor da bătăi de cap, telespectatorii Antena 1 vor vedea în seara aceasta de la ora 20:00, într-o altă ediție spectaculoasă ,,Chefi la cuțite”.

Subiecte în articol: Chefi la cuțite
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri