Jurnalul.ro Ştiri Externe Finlanda a trecut de la 15 grade Celsius la ninsori în 24 de ore

Finlanda a trecut de la 15 grade Celsius la ninsori în 24 de ore

Finlanda a trecut de la 15 grade Celsius la ninsori în 24 de ore. Deşi suntem în ultima lună de primăvară, o masă de aer polar acoperă majoritatea Europei.

În Finlanda, temperaturile au trecut de la 15 grade Celsius la sub 0 în doar 24 de ore.

În imaginile postate de un utilizator de social media se poate vedea cum ninge abundent şi totul în jurul locuinţei sale este acoperit cu un strat subţire de zăpadă.

„Deci aşa e în Finlanda acum. 11 mai, ieri au fost aproximativ +15°C, iar soarele strălucea", a scris acesta.

La noi, meteorologii au anunţat aproape în toată ţara ploi torenţiale, grindină şi vânt până marţi seară.

Mediafax

Subiecte în articol: Finlanda ninsori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri