Jurnalul.ro Ştiri Locale Firea: Consolidarea clădirilor cu risc seismic - una dintre priorităţile actualei administraţii

Firea: Consolidarea clădirilor cu risc seismic - una dintre priorităţile actualei administraţii

Consolidarea clădirilor cu risc seismic din Capitală reprezintă una dintre priorităţile actualei administraţii, iar Municipalitatea ia toate măsurile necesare pentru accelerarea ritmului de reabilitare a imobilelor, dar şi în ceea ce priveşte măsurile pentru situaţiile de urgenţă, relatează Agerpres

Totodată, primarul general Gabriela Firea este deschisă oricăror soluţii propuse de societatea civilă, arhitecţi sau specialişti în domeniu, arată sursa citată. 

''Astfel, având în vedere că în peste 20 de ani s-au consolidat doar 79 de imobile, dintre care 20 cu surse de la bugetul local, restul din surse proprii ale proprietarilor, Municipalitatea a decis înfiinţarea unei entităţi noi, formată din specialişti în domeniu, care să ofere soluţii reale la această problemă. S-a decis astfel înfiinţarea unei societăţi comerciale pe acţiuni având ca obiect principal de activitate consolidarea clădirilor cu risc seismic. Activitatea acestei societăţi se va concentra exclusiv pe soluţionarea situaţiei clădirilor cu risc seismic ridicat la nivelul Municipiului Bucureşti, în acest sens, în şedinţă CGMB din data de 28 februarie 2017, obţinându-se deja acordul de principiu pentru înfiinţarea acestei structuri'', menţionează PMB. 

Potrivit sursei citate, la preluarea mandatului actualei administraţii a PMB, de situaţia clădirilor cu risc seismic se ocupau mai multe instituţii din cadrul Municipalităţii, neexistând un organism care să se dedice exclusiv rezolvării acestei probleme. 

''În plus, de-a lungul anilor, personalul implicat în activitatea de consolidare a clădirilor cu risc seismic s-a confruntat cu numeroase dificultăţi: timpul lung de la identificarea şi expertizarea clădirii până la finalizarea consolidării şi predarea efectivă a clădirii către proprietar (în unele cazuri durata depăşind 8 ani), complexitatea activităţilor care trebuie desfăşurate pentru realizarea acestor lucrări (discuţii cu proprietarii pentru a accepta relocarea temporară, lipsa documentaţiilor cadastrale, proprietari aflaţi în străinătate), precum şi imposibilitatea demarării lucrărilor în absenţa acordului majorităţii locatarilor etc. Considerăm că această activitate este deosebit de complexă şi necesită abordare multidisciplinară. De aceea, este necesară atragerea de specialişti cu înaltă calificare din domenii diverse, ce nu poate fi realizată la nivelul de salarizare actual'', precizează PMB. 

În prezent, lista imobilelor expertizate tehnic existente în Bucureşti cuprinde 174 de clădiri care sunt încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public şi 173 de clădiri care sunt încadrate în clasa I de risc seismic, fără pericol public. Până în acest moment, au fost consolidate 79 de clădiri, dintre care 20 cu surse de la bugetul local. Pentru 62 de clădiri din cele 174 au fost depuse documentele legale de către asociaţiile de proprietari, însă doar pentru 8 imobile sunt încheiate contracte de execuţie a lucrărilor, în condiţiile legii, şi numai la 2 dintre acestea sunt deschise şantiere (imobilele din locaţiile Câmpineanu 9A sector 1 şi Pictor Ştefan Luchian nr. 12C, sect. 2). Pentru alte 21 de clădiri sunt elaborate proiectele de consolidare, iar pentru 19 dosarele proprietarilor sunt incomplete. Alte clădiri expertizate: 330 clădiri Rs II, 95 clădiri Rs III, 6 clădiri Rs IV, potrivit reprezentanţilor PMB. 

Municipalitatea pune la dispoziţia bucureştenilor care doresc să-şi reconsolideze locuinţele două blocuri cu 128 de apartamente, în centrul Capitalei, în Piaţa Naţiunilor Unite. Acestea sunt locuinţe de necesitate, din care sunt ocupate doar 41 de apartamente. 

În ceea ce priveşte consolidarea clădirilor aflate în administrarea Municipalităţii, până în acest moment s-au consolidat/reabilitat monumente istorice de interes public precum Hanul Gabroveni, Casa Cesianu, Muzeul "Nicolae Minovici", Observatorul Astronomic "Vasile Urseanu", sediul vechi al Primăriei Capitalei, Centrul unic de informare de pe bulevardul Elisabeta, Arcul de Triumf. 

De asemenea, PMB a mai consolidat teatrele Constantin Tănase şi Evreiesc. 

Primăria Generală a reabilitat şi consolidat, în cadrul programului "Reabilitarea Infrastructurii Educaţionale din Bucureşti", co-finanţat de BEI, 100 de şcoli. 

Potrivit PMB, au fost iniţiate demersuri în vederea consolidării la următoarele clădiri: 

* Regina Elisabeta nr.27-29 (sediu Primăria sector 5), încadrată în clasa I risc seismic - urmează semnarea contractului de proiectare, asistenţa tehnică şi execuţie lucrări; 

* Centrul Militar Zonal - str. Icoanei nr. 27, sector 2 - lucrări de consolidare şi amenajare sediu administrativ - se va demara procedura de achiziţie publică a lucrărilor de proiectare şi execuţie; 

* Imobil Strada Academiei, nr. 3-5  sector 3, cls. I risc seismic, Calea Victoriei nr. 22-24 sector 3, cls. I risc seismic - obiectivul este prevăzut în buget, urmează să fie demarată achiziţia pentru elaborarea DALI (docum. Avizare lucrări intervenţie); 

* Imobil str. Gutenberg nr. 1 sector 5 - expertizare în vederea consolidării; 

''În Centrul Istoric, instituţia noastră are în program contractarea execuţiei lucrărilor de consolidare a 3 clădiri, în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (Recondiţionarea şi crearea structurii de sprijinire a afacerilor 'Curtea Meşteşugarilor' - consolidare imobil strada Covaci nr. 13 sector 3; Proiect restaurare Catacombe Hanul Stavropoleos cu amenajare spaţiu adiacent - consolidare vestigii arheologice; Palatul Voievodal 'Curtea Veche')'', menţionează PMB. 

Pentru alte 10 clădiri din Centrul Istoric, care necesită consolidare şi care se află în proprietatea statului, s-au elaborat studii şi expertize, urmând a se decide în Consiliu dacă finanţarea se va face din bugetul local sau în parteneriat public privat, informează Primăria Generală. 

S-au prevăzut fonduri în vederea expertizării pentru: 

* Teatrul Foarte Mic - imobilul din Bd. Carol I nr. 21 / Str. Jean Louis Calderon nr. 2; 
* Teatrul Mic - Str. Constantin Mille nr. 16, sector 1; 
* Teatrul Municipal L.S. Bulandra, imobilul din Str. Schitu Măgureanu nr. 1, sector 5, Bucureşti 
* Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti ARCUB - Str. Batiştei nr. 14, sector 2; 
* Universitatea Populară Ioan Dalles - Bd. Nicolae Bălcescu nr. 18, sector 1; 
* Teatrul Tineretului Metropolis - Str. Mihai Eminescu nr. 89, sector 2; 
* Teatrul de Animaţie Ţăndărică - Calea Victoriei nr. 48-50, sector 3; 
* Circ & Variete Globus Bucureşti - Aleea Circului nr. 15, sector 2; 
* Muzeul Municipiului Bucureşti: mai multe imobile pe care le administrează se regăsesc în Lista clădirilor încadrate în categoria de urgenţă de intervenţie, dar neîncadrate în clasele de risc corespunzătoare; 
* Palatul Suţu - Bd. I.C.Brătianu nr. 2 
* Casa Memorială Macovei - Str. 11 Iunie nr. 38 
* Muzeul Tattarescu - Str. Domniţă Anastasia nr. 7 

''Din punct de vedere tehnic şi juridic, în aceeaşi situaţie se află şi alte teatre şi spaţii publice, însă, fără acordul tuturor proprietarilor, în condiţiile legale actuale, nu se pot întreprinde acţiuni de consolidare a teatrelor. Decizia de intervenţie ce revine fiecărui proprietar conduce la dificultăţi în luarea măsurilor de punere în siguranţă'', se mai arată în comunicatul PMB. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri