Jurnalul.ro Ştiri Observator Firea: Gazonul începe să arate bine la Arena Naţională

Firea: Gazonul începe să arate bine la Arena Naţională

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, luni, că lucrările pentru remedierea stării gazonului de pe Arena Naţională sunt aproape de finalizare.

"Nu vreau să mă hazardez să spun. Eu am afirmat la momentul începerii lucrărilor că închidem pentru o perioadă de două-trei luni. Oricum, nu aveam solicitări în acel moment pentru activităţi sportive sau de altă natură, dar vă spun că este aproape de finalizare lucrarea, dar îmi este teamă să mai dau un termen, pentru că am văzut cum este: eu iau de bun ceea ce mi se spune, pentru că am încredere în oameni - am acest mare defect - şi, până la urmă, dacă e cu o zi mai puţin, pe mine mă certaţi. Eu sunt cea vinovată. Şi prefer să fie gata şi să vă invit. Oricum, nu foarte mult", a explicat edilul general, într-o declaraţie acordată presei.

Ea a adăugat că gazonul de la Arena Naţională "începe să arate bine".

În contextul în care duminică a fost prezentă la Dublin la ceremonia de extragere a grupelor de calificare pentru Campionatul European de fotbal Euro 2020, Firea a precizat că a vizitat şi stadionul de acolo.

"Să ştiţi că şi acolo am vizitat stadionul. Şi acolo sunt anumite probleme, nu atât de grave ca la noi, e adevărat. Nimic nu e atât de grav ca la noi. Am primit şi eu fotografiile, chiar şi în acest weekend de la Arena Naţională. Începe să arate gazonul bine. Vă spun sincer că am fost şi superstiţioasă. Mi-a fost şi teamă să mai dau vreun comunicat sau vreo declaraţie pe această temă, vreau eu să mă duc eu să văd cu ochii mei că 100% gazonul este refăcut", a precizat primarul general.

Pe 12 noiembrie, Gabriela Firea a anunţat că Arena Naţională va fi închisă pentru competiţiile sportive până la remedierea stării gazonului, ea menţionând că acest proces ar putea dura două - trei luni. AGERPRES

Subiecte în articol: gabriela firea gazon arena nationala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri