Jurnalul.ro Ştiri Observator Firea: Mă interesează strict problema bucureştenilor, doresc să schimb în bine faţa Capitalei

Firea: Mă interesează strict problema bucureştenilor, doresc să schimb în bine faţa Capitalei

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, marţi, că o interesează strict problema bucureştenilor, adăugând că este "cu adevărat" o persoană care doreşte să schimbe în bine faţa Capitalei, chiar dacă i se pun "atât de multe beţe în roate".

Ea a fost întrebată de jurnalişti, la Palatul Parlamentului, despre o eventuală candidatură la alegerile prezidenţiale.

"Am privit, aşa cum vă spuneam, anunţul făcut de domnul Dragnea în noaptea alegerilor, am fost surprinsă, am şi comunicat public acest lucru, pentru că nu am dialogat pe subiect. Mă interesează strict problema bucureştenilor şi se dovedeşte că ceea ce am semnalat anul trecut cu privire la situaţia din Capitală, din marile oraşe, din întreaga ţară, este o realitate, dar noi atunci am fost numiţi pucişti, trădători, că ne-am dat cu statul paralel. Dacă vă aduceţi aminte, acea scrisoare a fost semnată de 28 de membri ai Comitetului Executiv, inclusiv de mine, alţi 10 membri în CEx ne-au promis că vor vota cu acea rezoluţie în CEx, dar în cadrul şedinţei am rămas doar şase care să ne menţinem opinia, şase persoane care am fost ori excluse, ori pedepsite, ori luate toate funcţiile. (...) Pentru alegerile prezidenţiale, cred că spun de trei ani de zile, în ciuda multor voci care încearcă să acrediteze ideea că mă interesează doar o ascensiune politică, nu este adevărat, ci sunt cu adevărat o persoană care doreşte să schimbe în bine faţa Capitalei, chiar dacă mi se pun atât de multe beţe în roate şi în ultimii ani am fost transformată, realmente, în sac de box. (...) Îmi doresc, dacă, bineînţeles, lucrurile vor fi normale şi în privinţa sănătăţii mele şi a finalizării cu bine a mandatului, să candidez pentru un nou mandat de primar general, aceasta e dorinţa mea şi cred că există şi susţinere în acest sens", a afirmat Firea.

Întrebată ce a gândit când l-a văzut pe Liviu Dragnea intrând pe porţile penitenciarului, ea a spus: "Nu m-am bucurat, cum poţi să te bucuri când un om îşi pierde libertatea, indiferent câte adversităţi ai avut cu el, inclusiv câte ai pătimit din cauza lui, că te-ai şi îmbolnăvit, nu poţi să te bucuri de aşa ceva".

Legat de o eventuală candidatură la şefia PSD, Firea a afirmat că sunt colegi care i-au transmis că ar fi "cea mai potrivită". "Au fost colegi care mi-au spus că aş fi cea mai potrivită şi că ar trebui să-mi asum această poziţie foarte dificilă, într-un moment greu al PSD, în care mulţi fug de PSD, pentru că ei consideră că partidul a ajuns la un scor foarte mic", a susţinut primarul general al Capitalei.

"Trebuie făcută o analiză foarte serioasă a ce s-a întâmplat în acest partid. Sunt colegi care m-au sunat şi mi-au spus că aş fi cea mai îndreptăţită persoană să preiau preşedinţia partidului. Am spus că eu sunt un om de echipă, nu-mi doresc acest lucru, am şi precizat în noaptea alegerilor, statutar este normal ca doamna prim-ministru Viorica Dăncilă să preia ca preşedinte executiv interimatul de preşedinte. Îl susţin cu toată tăria pentru poziţia de preşedinte executiv interimar pe domnul Paul Stănescu, care, alături de mine şi alţi foarte puţini colegi, am avut cu toţii de pătimit pentru că am semnat acea scrisoare. (...) Cred că nu trebuie să plătim poliţe, dar cred că trebuie să se facă dreptate. Şi nu este normal să se perpetueze acelaşi mod de a conduce partidul şi anume în grupuleţe foarte restrânse, cetăţenii trebuie să fie consultaţi, partidul trebuie să fie întrebat, forurile de conducere trebuie să fie transparente", a explicat Firea.

Ea a precizat că nu va candida nici la Congresul PSD la şefia partidului, dacă se va pune problema. "Nu voi candida nici la Congres dacă se va pune problema, acum interimar este doamna premier Viorica Dăncilă", a menţionat Gabriela Firea. AGERPRES

Subiecte în articol: gabriela firea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri