Jurnalul.ro Ştiri Observator Firea: Noile linii de metrou sunt soluția pentru fluidizarea traficului din Capitală

Firea: Noile linii de metrou sunt soluția pentru fluidizarea traficului din Capitală

de Redacția Jurnalul    |   

Noile linii de metrou sunt soluția pentru fluidizarea traficului din Capitală. Împreună cu benzi unice pentru autobuze, semafoare inteligente sau autobuzele școlare poate fi redus timpul pierdut în trafic, spune Gabriela Firea.

„Cu susținerea Guvernului României și a primarilor din București, a parlamentarilor și europarlamentarilor, vom construi noi linii de metrou. Am avut o discuție constructivă cu angajații care lucrează pentru metroul bucureștean, membri ai Sindicatului Liber din Metrou”, a scris Gabriela Firea.

Potrivit acesteia, planurile pentru metrou sunt mari și sunt convinsă că prin colaborarea dintre Primăria Capitalei și Guvernul României, cu fondurile europene atrase cu ajutorul europarlamentarilor români, se vor construi stații în plus pentru traseele existente și linii noi.

„Dezvoltarea și extinderea metroului se va face astfel:

M4 Gara de Nord – Gara Progresul (PMB + Primăria Sector 4)

M2 până în orașul Voluntari și comuna Berceni (PMB + Primăria Sector 4 + CJ Ilfov + localități din Ilfov)

M7 Bragadiru – Piața Unirii – Afumați (asociere PMB + CJ Ilfov – primării de sector – Metrorex).

Soluții există! Trebuie doar aplicat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016 – 2030, realizat împreună cu specialiștii BERD, aprobat în 2017, în mandatul meu ca primar general, a adăugat Firea.

Social-democrata consideră că marile proiecte de infrastructură pot fi dezvoltate în Capitală folosind banii europeni. Voi milita pentru atragerea de fondurile nerambursabile, alături de colegii noștri din Parlamentul European. Relația dintre București, România și Uniunea Europeană este esențială și avem un profit enorm până acum, peste 1 miliard de euro în Capitală și aproape 70 miliarde de euro la nivel național”.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: gabriela firea linii metrou
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri