Camera de Comerț a Uniunii Europene în China a declarat în cea mai recentă ediție a sondajului său privind încrederea în afaceri că perspectivele de a face afaceri în China au atins, de asemenea, cel mai scăzut nivel din istoria de 20 de ani a raportului, peste un sfert dintre respondenți fiind pesimiști în ceea ce privește potențialul lor de creștere actual și 44% fiind pesimiști în ceea ce privește perspectivele viitoare, notează Reuters.
În condițiile în care economia Chinei se confruntă cu „turbulențe”, iar președintele Xi Jinping îndeamnă la autosuficiență și la continuarea de către oficiali a unui model de dezvoltare axat pe producție și pe datorie, în ciuda reacțiilor din partea Occidentului, firmele străine se simt mai puțin binevenite decât înainte.
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele francez Emmanuel Macron l-au îndemnat luni pe Xi să asigure un comerț mai echilibrat cu Europa, însă liderul chinez a dat puține semne că ar fi pregătit să ofere concesii majore în timpul vizitei la Paris.
„Există semne îngrijorătoare că unele companii europene fie își restrâng operațiunile, fie își reduc ambițiile în China, deoarece provocările cu care se confruntă încep să depășească avantajele de a fi aici", a declarat Jens Eskelund, președintele Camerei.
„În timp ce guvernul chinez își semnalează frecvent intenția de a îmbunătăți mediul de afaceri, acum trebuie să vedem acțiuni concrete pentru a restabili încrederea investitorilor".
Doar 13% dintre firme au declarat că văd China ca pe o destinație de investiții de top, a precizat Camera, în scădere de la 16% în 2023 și mult mai puțin decât în timpul pandemiei, când regimul sever al Beijingului a făcut ca această cifră să scadă de la o cincime la 17% în 2019, 19% în 2020, 27% în 2021 și 21% în cursul anului 2022, anul în care restricțiile au fost în cele din urmă ridicate.
BASF, Maersk, Siemens și Volkswagen se numără printre membrii Camerei.
„Companiile europene se confruntă cu incertitudini din ce în ce mai mari în China, în mare parte din cauza volatilității economice și a unei direcții politice mai puțin previzibile", a declarat Denis Depoux, director general global al companiei de consultanță în management Roland Berger.
Pandemia și o criză imobiliară au scos la iveală limitele modelului de dezvoltare al Chinei, spun analiștii. Și cum dezechilibrul dintre investiții și consum al Chinei este mai adânc decât cel al Japoniei din anii 1980 - înainte de faimoasele sale „decenii pierdute" - economia riscă să încetinească în așa măsură încât să se simtă ca și cum ar fi în recesiune.
Firmele europene resimt această situație, a precizat Camera, numărul companiilor care raportează creșteri ale veniturilor fiind, de asemenea, la cel mai mic nivel înregistrat vreodată.
În același timp, aproape 40% dintre respondenți au declarat că cea mai mare provocare pentru afacerile lor este reprezentată de economia chineză, iar încetinirea economiei mondiale se situează pe locul al doilea, la distanță de 15%.
„Companiile continuă să mute investițiile planificate inițial pentru China către piețe alternative care sunt percepute ca fiind mai previzibile, mai fiabile și mai transparente", a declarat Camera.
(sursa: Mediafax)