Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Florin Cîțu promite reformarea companiilor de stat și eliminarea furtului din banul public

Florin Cîțu promite reformarea companiilor de stat și eliminarea furtului din banul public

Companiile de stat vor fi reformate astfel încât va fi redusă risipa și se va elimina furtul din banul public, potrivit premierului Florin Cîțu.

"Nu e nimic special şi am văzut că au fost comentate aceste reforme în spaţiul public. Nu e nimic nou. Este ceea ce am spus din primul moment. Vom reforma companiile statului, vom reduce risipa, vom elimina furtul din banul public care a fost practicat ani de zile de PSD, vom avea o lege salarizării care va lega performanţa de venit, vom avea o lege a pensiilor care va fi sustenabilă şi peste 15 ani.

Toate acestea sunt lucruri pe care le-am anunţat şi le-am pus în strategia fiscal-bugetară, în Planul de Convergenţă şi ele sunt şi în PNRR. Sunt lucruri pe care mi le-am asumat public şi mi le voi asuma de fiecare dată. Dacă înţelegem sau dacă vrem să depăşim această perioadă de 30 de ani în care România a rămas cu cel mai mic PIB pe cap de locuitor din Uniunea Europeană trebuie să facem aceste reforme. Nu le facem că ne spune o instituţie internaţională sau alta, le facem pentru că aşa este bine pentru România", a promis acesta.

Subiecte în articol: florin citu companii de stat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri