Jurnalul.ro Ştiri Politică Florin Iordache a depus jurământul pentru funcția de președinte al Consiliului Legislativ

Florin Iordache a depus jurământul pentru funcția de președinte al Consiliului Legislativ

Deputatul PSD Florin Iordache a informat Biroul permanent al Camerei Deputaților că a depus jurământul, pe 9 noiembrie, pentru funcția de președinte al Consiliului Legislativ.

De asemenea, acesta a precizat că în termen de 15 zile va opta pentru una dintre cele două funcții deținute: de președinte al Consiliului Legislativ sau de deputat în Parlamentul României.

Curtea Constituţională a amânat săptămâna trecută, pentru a doua oară, pronunțarea unei decizii în ceea ce privește legalitatea numirii deputatului PSD Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ, noul termen fiind stabilit pentru 18 noiembrie.

USR și PNL au atacat pe 22 octombrie, la CCR, numirea lui Florin Iordache în funcția de președinte al Consiliului Legislativ, motivând că acesta nu are voturile necesare prevăzute de lege pentru această numite. De asemenea, PNL a mai precizat că Iordache nu se bucură de o bună reputație, dar și faptul că, în momentul numirii, acesta era membru de partid.

 

Subiecte în articol: florin iordache consiliul legislativ
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri