Jurnalul.ro Ştiri Politică Florin Manole, despre tăieri ori majorări de taxe pentru populație: Nu văd de unde să se taie

Florin Manole, despre tăieri ori majorări de taxe pentru populație: Nu văd de unde să se taie

de Redacția Jurnalul    |   

Aflat în direct la Antena 3 CNN, ministrul Muncii, Florin Manole, a fost întrebat dacă vor mai exista tăieri ori taxe majorate pentru populație. Acesta a precizat: „Nu văd de unde să se taie”, specificând că nu există vreun acord în coaliție cu privire la creșterea taxelor.

„Nu văd de unde să se taie. Despre taxe nu știu niciun acord în coaliție ca fiind necesar sau stabilit să se mai crească ceva”, a declarat ministrul Muncii, Florin Manole.

Oficialul a precizat că acesta este un an pentru schimbarea paradigmei și că ar trebui să se vorbească despre repornirea economiei, pentru că există „o frână” în anumite domenii. Acesta a dat ca exemplu piața muncii, precizând că există o neliniște.

„Noi am încercat să propunem asta încă de la sfârșitul anului trecut, încă din toamna anului trecut, cu domnul Barbu, cu domnul Rogobete, cu domnul Ivan, vorbind despre cum am putea să insentivăm anumite domenii economice, investiții de la zero, astfel încât să repornim inclusiv consumul”, a declarat Manole.

Manole: Pentru tăierile de la categoriile vulnerabile, cred că trebuie să răspundă cine le-a gândit

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, a declarat că România nu cheltuie „prea mult” pe asistență socială față de alte state din UE, iar exemplele de fraudă au alimentat un „discurs nedrept”.

„Acest stat a ajuns în anumite situații legate de persoane vulnerabile în general, pentru că am avut timp de mulți ani de zile un discurs nedrept, incorect din punct de vedere al cifrelor și statistic, despre cheltuielile cu asistența socială în această țară. Cheltuielile cu asistența socială în această țară nu sunt prea mari, comparabil cu oricare alt stat din Uniunea Europeană. Sigur, a avut acest discurs succes, pentru că au existat exemple de fraude, dar trebuia să combatem frauda 30 de ani, nu să-i pedepsim pe toți”, a declarat ministrul Muncii, Florin Manole, luni seara, la Antena 3 CNN.

Manole a spus că Ministerul Muncii urmărește combaterea fraudei.

„La Ministerul Muncii, vedem băieți deștepți în ghilimele și combaterea fraudei, de la ITM până la frauda în domeniul dizabilității, e un obiectiv și avem niște rezultate acolo”, a spus ministrul.

În același timp, Florin Manole a spus că tăierile la categoriile vulnerabile trebuie explicate de cei care le-au decis.

„Pentru tăierile de la categoriile vulnerabile, cred că trebuie să răspundă cine le-a gândit. Nu pot să fiu avocatul unor măsuri pentru care nu cred că există bucurie în a le lua”, a afirmat Manole.

Florin Manole amenință cu demisia dacă legea salarizării nu intră în consultări până în aprilie

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că va demisiona dacă legea salarizării nu ajunge în etapa de consultări cu sindicatele până la jumătatea lunii aprilie.

Afirmația a fost făcută în direct la Antena 3 CNN, ca răspuns la întrebările legate de promisiunile repetate privind creșterea salariilor din educație și de neîncrederea acumulată în rândul profesorilor.

Discuția a pornit de la intervenția unei telespectatoare, directoare a unei școli, care a amintit promisiunile făcute anterior cadrelor didactice privind noua grilă de salarizare. Aceasta a invocat declarații ale foștilor miniștri, inclusiv angajamentele legate de majorările salariale anunțate pentru începutul anului 2024, dar care nu s-au concretizat, precum și pozițiile exprimate anterior de Ligia Deca.

Întrebarea adresată ministrului a vizat credibilitatea actualelor promisiuni și ce garanții reale pot primi profesorii după un lung șir de angajamente neonorate. În răspunsul său, Florin Manole a legat direct adoptarea legii salarizării de jaloanele din PNRR și de calendarul procedural necesar pentru ca actul normativ să intre în vigoare.

Ministrul a explicat că legea trebuie finalizată rapid la nivel guvernamental, apoi discutată cu ministerele și sindicatele, avertizând că întârzierea consultărilor ar însemna, practic, ratarea întregului calendar. În acest context, el a făcut un angajament personal ferm, afirmând că își va asuma plecarea din funcție dacă termenul nu este respectat.

„Legea salarizării este jalon în PNRR. Până la începutul acestei veri trebuie să fie în vigoare. Pentru a fi în vigoare la începutul verii, ar trebui să treacă de Parlament și, înainte, să treacă de consultări inclusiv cu sindicatele din diverse categorii profesionale, de fapt din toate categoriile profesionale.

Cred că până în prima săptămână a lunii martie vom termina anexele legii salarizării în interiorul Ministerului. După aceea urmează etapa de consultări cu ministerele de resort.

Dacă în prima jumătate a lunii aprilie nu au început consultările cu sindicatele și cu categoriile profesionale, înseamnă că nu o să avem șanse să trecem această lege. Traducând concret în discuția cu dumneavoastră, dacă până la jumătatea lunii aprilie nu sunteți invitat, împreună cu sindicatele din educație, la discuții, înseamnă că nici nu e nevoie să cereți demisia, că plec singur.

Pentru că eu nu îmi voi permite să ratez un jalon atât de important, care înseamnă un impact social enorm și un impact bugetar enorm. Dacă nu o să pot face asta, din diferite motive, vom vedea atunci.

Da, dacă până în luna aprilie nu încep dezbaterile cu sindicatele și instituțiile vizate de legea salarizării, îmi dau demisia”, a conchis Manole.

 

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: manole psd taxe
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri