Jurnalul.ro Sport Sporturi Florin Pîrvu, desemnat pentru prima dată antrenorul etapei în Superligă

Florin Pîrvu, desemnat pentru prima dată antrenorul etapei în Superligă

de Redacția Jurnalul    |   

Liga Profesionistă de Fotbal a ales, ca de fiecare dată la finalul fiecărei runde, cel mai bun unsprezece al etapei a cincea din Superligă. Florin Pîrvu a condus-o pe Petrolul Ploiești la o victorie importantă, în deplasare la Rapid București, motiv pentru care a fost ales antrenorul etapei.

Alături de el au mai prins cel mai bun unsprezece alți doi jucători petroliști, însă cei mai mulți componenți ai echipei ideale i-a dat etapa aceasta Craiova, cu patru fotbaliști de la Universitatea și doi de la FC U Craiova 1948. În echipă mai sunt doi dinamoviști și un gălățean.

Echipa ideală a etapei a 5-a:

Portar
Lukas Zima (Petrolul Ploiești) - A avut șase intervenţii, contribuind din plin la succesul ploieştenilor pe terenul rivalei.

Fundaşi
Ştefan Vlădoiu (Universitatea Craiova) - Introdus la pauză, a dominat flancul drept. A oferit pasa decisivă la golul reuşit de Markovic.
Eduard Papp (Petrolul Ploiești) - O prestaţie fără greşeală. Experimentatul fundaş al prahovenilor a fost ca un zid în faţa atacurilor adverse.
Josue Homawoo (Dinamo) - Aflat la debut în campionatul României, a făcut un meci solid, fiind, la final, printre remarcaţii partidei.
Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova) - Căpitanul Universităţii şi-a mobilizat colegii în momentele dificile, reuşind împreună să întoarcă rezultatul şi să plece de la Iaşi cu toate punctele puse în joc.

Mijlocaşi
Sekou Sidibe (FC U Craiova 1948) - A făcut unul dintre cele mai bune meciuri în SuperLiga României. A înscris un gol şi a oferit o pasă decisivă.
Vasile Jardan (Oţelul Galați) - A avut o evoluţie remarcabilă în zona centrală, depunând un efort consistent pe durata celor 64 de minute în care s-a aflat în teren.
Ante Roguljic (Universitatea Craiova) - Deşi a evoluat doar în ultima jumătate de oră, a fost la înălţime! A marcat un gol şi a oferit o pasă decisivă.
Alexandru Mitriţă (Universitatea Craiova) - A făcut un meci perfect! A marcat, a pasat decisiv şi a fost implicat în majoritatea acţiunilor ofensive iniţiate de Universitatea.

Atacanţi
Aurelian Chiţu (FC U Craiova 1948) - Are un început formidabil de sezon. Contra celor de la FC Voluntari, vârful oltenilor a marcat un gol şi a oferit un assist.
Dennis Politic (Dinamo) - A fost principalul pericol pentru poarta botoşănenilor. Ultima acţiune ofensivă dintre cele iniţiate de el s-a încheiat cu golul victoriei.

Antrenorul Etapei
Florin Pîrvu (Petrolul Ploiești - FOTO) - A pregătit perfect meci cu Rapid, iar la final s-a bucurat de prima victorie din carieră într-un asemenea derby.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Florin Pîrvu antrenorul etapei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri