Jurnalul.ro Ştiri Observator FMI, avertisment dur: Războiul din Ucraina va avea un impact serios asupra economiei mondiale

FMI, avertisment dur: Războiul din Ucraina va avea un impact serios asupra economiei mondiale

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat sâmbătă cu privire la un „impact serios” asupra economiei mondiale cauzat de războiul din Ucraina.

„În timp ce situaţia rămâne extrem de volatilă şi perspectivele sunt supuse unei incertitudini extraordinare, consecinţele economice sunt deja foarte grave. În cazul în care conflictul se va intensifica, daunele economice ar fi cu atât mai devastatoare”, a transmis FMI într-un comunicat.

Preţurile energiei şi ale materiilor prime au urcat, se arată în comunicat, adăugându-se la inflaţia existentă.

Sancţiunile radicale aplicate în prezent împotriva Rusiei vor avea, de asemenea, consecinţe de amploare.

Ţările care au legături economice strânse cu Ucraina şi Rusia vor fi afectate în mod deosebit, a anunțat FMI, existând un risc deosebit de penurie şi de întrerupere a aprovizionării, pe lângă presiunea cauzată de afluxul de refugiaţi.

Consiliul de administraţie al FMI s-a reunit vineri pentru a discuta despre efectele economice ale războiului. Se aşteaptă o nouă reuniune a consiliului săptămâna viitoare pentru a evalua o cerere de finanţare de urgenţă de 1,4 miliarde de dolari din partea Ucrainei.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: fondul monetar international
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri