FNGCIMM a explicat care au fost problemele care au dus la eşecul site-ului IMM Invest la doar câteva minute după lansare.
STS și compartimentul specializat al SRI vor gestiona www.imminvest.ro, iar data deschiderii aplicației va fi comunicată vineri sau la începutul săptămânii viitoare, a declarat vineri Dumitru Nancu, director general FNGCIMM.
Niciun IMM nu s-a înregistrat până acum, a precizat directorul.
Nancu spune că la ora deschiderii platforma a înregistrat un număr foarte mare de accesări, de la 2.700 la ora 8:30 la 397.000 de accesări pe minut, din 132.000 de conexiuni, în condițiile în care în România există 475.000 de IMM. Aplicația a fost testată înaintea deschiderii oficiale, de către angajații instituțiie dar și în regim dechis, și a întregistrat 3 milioane de utilizatori în două ore, a explicat directorul.
Directorul nu are o confirmare oficială a unui atac cibernetic, spunând că există doar suspiciuni.
Nancu spune că www.imminvest.ro este un registru electronic, pe care firmele pot depune documentele solicitate, iar decizia acordării este luată de bancă, care analizează solvabilitatea IMM-ului și transmite fondului acceptul.
Programul va fincționa până în 2026, ân limita unui plafon inițial de 15 miliarde de lei, cu 22 de bănci implicate. Dacă solicitările vor depăși plafonul prevăzut, statul îl va suplimenta.
Programul IMM Invest, prin care IMM-urile din România pot beneficia de credite garantate cu până la 90%, a fost lansat vineri, dar platforma www.imminvest.ro nu a funcționat.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii a anunțat că 44. 000 de întreprinderi mici şi mijlocii sunt aşteptate în programul guvernamental de finanţare.
Potenţialii beneficiari îşi vor putea asigura lichidităţile pentru derularea activităţii curente sau pentru investiţii, prin accesarea de finanţări garantate.
Sursa: Mediafax
"Din păcate, aplicaţia a fost blocată chiar la momentul deschiderii. Practic, la orele 5,30 erau deja 2700 de accesări. Portalul s-a deschis la ora 10,00, iar numărul de solicitări a fost de 397.000 de accesări pe minut, provenite de la 132.000 de conexiuni. S-au blocat astfel şi site-ul IMM INVEST, dar şi site-ul FNGCIMM. La ora 10,00 a căzut site-ul şi nu s-a înregistrat nicio firmă, niciun IMM. Împreună cu SRI încercăm să aflăm care sunt cauzele", a explicat Dumitru Nancu, şeful FNGCIMM.