Jurnalul.ro Timp liber Culinar Focaccia crocantă cu măsline și pesto

Focaccia crocantă cu măsline și pesto

de Andreea Tiron    |   

Suntem obișnuiți ca aluatul de focaccia, acea pâine pe care o asociem cu bucătăria italiană, să fie unul dospit (cu drojdie). Dar în rețeta de focaccia crocantă cu măsline și pesto, pe care am făcut-o de curând, am simplificat puțin lucrurile.

Potrivit cumvaplace.ro, rezultatul final e atât de crocant, aromat și gustos, încât cu greu te poți opri să nu-ți dorești să iei o altă felie.

INGREDIENTE

  • 4 linguri de pesto

  • 200 g măsline fără sâmburi

  • Rozmarin proaspăt

  • Ulei de măsline

  • Mălai

  • Sare

  • Pentru aluat
  • 240 g făină

  • 120 ml apă + 2 linguri

  • 1 lingură ulei de măsline extravirgin

  • Sare

CUM SĂ FACEȚI

  • Amestecați făina cu apa, uleiul și un praf de sare. Noi am folosit robotul cu cârlig și am frământat 5-6 minute, până când aluatul a devenit moale, elastic și nu foarte lipicios.
  • Împachetați aluatul într-o folie și lăsați-l la temperatura camerei pentru o oră.
  • După trecerea timpului, împărțiți aluatul în două și întindeți apoi foile, cât mai subțiri.
  • Pregătiți tăvile de copt: le ungeți cu ulei de măsline, într-un strat foarte fin, și presărați mălai.
  • Puneți foile de aluat în tăvi, le stropiți cu ulei de măsline, puneți pesto după gust, presărați măslinele, rozmarin și sare.
  • Coaceți la 250 de grade sau la cea mai înaltă treaptă a aragazului vostru pentru 6-7 minute sau până ce aluatul s-a rumenit frumos.

 

Subiecte în articol: focaccia măsline pesto
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri