Un tânăr de 21 de ani a murit, noaptea trecută, în urma unui grav accident rutier produs pe fondul vitezei excesive, iar un alt tânăr de 22 de ani a fost grav rănit și a ajuns în comă la spital.
Tragedia s-a petrecut în municipiul Focșani. Tânărul de 21 de ani, aflat pe scaunul din dreapta, a murit pe loc, iar șoferul de 22 de ani a ajuns în comă la spital după ce mașina în care se aflau a intrat în plin într-un copac.
Un alt tânăr, în vârstă de 18 ani, a fost grav rănit.
Potrivit martorilor, autoturismul s-a lovit de un stâlp de beton și de un copac după ce șoferul, care circula cu viteză, a pierdut controlul direcției după ce a încercat să evite limitatoarele de viteză.