Regulamentul ASF a fost schimbat săptămâna trecută, precizează Ziarul Financiar.
Cu alte cuvinte, ASF a redus drastic numărul de acţiuni (prin GDR-uri) pe care Fondul Proprietatea le poate duce la bursa de la Londra, de la cel mult 2/3 din numărul total de acţiuni ale ofertei, adică 66% din IPO, aşa cum menţiona articolul 4 al regulamentului ASF din 2013 cu privire la emiterea de certificate de depozit, la 1/10 din numărul de acţiuni scoase la vânzare, adică 10%, potrivit unor modificări de săptămâna trecută. Cel mai probabil, intenţia ASF este – la fel cum şi afirma preşedintele Nicu Marcu în urmă cu câteva săptămâni, dar şi ministrul energiei Virgil Popescu – ca Hidroelectrica să fie listată doar la BVB.
Ce zice Fondul Proprietatea? „Această decizie ameninţă succesul listării companiei la bursă a Hidroelectrica şi este un pas înapoi pentru piaţa de capital românească şi pentru modul în care este percepută de investitorii internaţionali. În acest context, Franklin Templeton va lua în considerare modalităţi alternative de maximizare a valorii participaţiei sale în companiile nelistate, în beneficiul tuturor acţionarilor săi“, spune Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Bucureşti şi manager de portofoliu al Fondului Proprietatea.
Decizia va avea un impact negativ de lungă durată asupra dezvoltării pieţei locale de capital, deoarece va descuraja marile companii româneşti private să se listeze la BVB şi, în mod ironic, le va forţa să ia în considerare doar listări internaţionale, adaugă el.
(sursa: Mediafax)