Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Formarea unui tip de "gheaţă extraterestră", observată pentru prima oară pe Pământ

Formarea unui tip de "gheaţă extraterestră", observată pentru prima oară pe Pământ

Un tip neobişnuit de gheaţă, care se găseşte în mod natural numai în mediul extraterestru, a fost observat formându-se în premieră pe Pământ, în timp real, conform unui studiu publicat în această săptămână în jurnalul "Physical Review Letters", informează Xinhua. 

O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Stanford a descris modul în care "gheaţa VII", care se formează în mod normal în medii din afara Pământului, cum ar fi la ciocnirea unor corpuri cereşti îngheţate, a fost creat şi observat în laborator timp de doar şase miliardimi de secundă. 

"Aceste experimente cu apă sunt primele de acest gen şi ne oferă ocazia de a asista la o tranziţie fundamentală dezordine-către-ordine în una dintre cele mai abundente molecule din univers", a declarat autoarea principală a studiului, Arianna Gleason, de la Laboratorul Naţional Los Alamos din Statele Unite, cercetător invitat la Laboratorul pentru Medii Extreme de la Şcoala pentru Pământ, Energie şi Ştiinţe ale Mediului ce aparţine de Stanford. 

În condiţii normale, la suprafaţa planetei noastre apa se cristalizează într-un singur mod, tipul Ih, sau "gheaţă hexagonală", fie că este vorba despre cristalele din gheţari sau din congelatoare. 

Pentru a obţine gheaţa VII, cercetătorii de la Stanford au utilizat cel mai puternic laser cu raze X, Linac Coherent Light Source. 

Studierea tipurilor de gheaţă extraterestre, inclusiv gheaţa VII, îi va ajuta pe oamenii de ştiinţă să realizeze modele ale unor astfel de medii îndepărtate precum impacturile cometelor, structurile interne ale unor luni care conţin apă şi care ar putea susţine viaţă, precum satelitul Europa al planetei Jupiter, dar şi dinamica exoplanetelor gigantice numite super-Pământuri. 

"Orice interior îngheţat al unui satelit sau al unei planete este strâns conectat cu suprafaţa obiectului", a spus Gleason. "Învăţând despre aceste interioruri îngheţate ne ajută să înţelegem modul în care s-au format lumile din sistemul nostru solar şi cum, cel puţin una dintre ele din câte ştim până acum, a ajuns să aibă toate caracteristicile necesare pentru viaţă", a adăugat ea. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri