Jurnalul.ro Ştiri Politică Forța Dreptei vrea anularea subvenției de la buget pentru partidele politice

Forța Dreptei vrea anularea subvenției de la buget pentru partidele politice

Antonel Tănase, deputatul partidului Forța Dreptei a inițiat un proiect legislativ care prevede eliminarea subvenției de la bugetul de stat pentru partidele politice: „Finanțarea activității partidelor politice să fie făcută exclusiv din resurse proprii sau private”.

„Se impune astfel eliminarea posibilității de a fi asigurată plata tuturor cheltuielilor din subvenții de la bugetul de stat, prin abrogarea cap. III, art. 18-25, din Legea nr. 334/2006, urmând ca finanțarea activității partidelor politice să fie făcută exclusiv din resurse proprii sau private, fără a greva în vreun fel bugetul de stat. Această soluție este sustenabilă și rezonabilă, atâta timp cât există în continuare mecanismul de rambursare al cheltuielilor electorale, în măsura în care sunt respectate condițiile legale. Astfel, o campanie electorală corect și legal derulată, poate fi, în final, suportată de la bugetul de stat, în condițiile legii”, potrivit expunerii de motive care însoțește proiectul inițiat de Antonel Tănase.

Potrivit inițiatorului, subvenția de la bugetul de stat a devenit principala sursă de finanțare a activității partidelor politice parlamentare – acestea fiind de fapt beneficiarele acestui sistem, deși se dorește egalitatea de șanse și sprijinirea pluralismului politic.

„Mai mult, partidele politice parlamentare folosesc banii publici pentru a-și asigura o bună promovare în mass-media, afectând chiar independența mass-media și echidistanța față de subiectele de interes public. De aceea, trebuie eliminat acest mecanism de finanțare din banii publici – bani proveniți din taxele și impozitele plătite de cetățeni. În schimb, aceste fonduri pot fi folosite pentru finanțarea unor investiții imperios necesare în domenii precum sănătate, educație, infrastructură, etc., investiții care aduc dezvoltare și, implicit, locuri de muncă, creștere economică”, se arată în document.

Antonel Tănase amintește că în fiecare lună, AEP virează către partide subvenția de la bugetul de stat, funcție de criteriile stabilite în legea 334/2006. De exemplu, în luna august 2022, conform datelor disponibile pe site-ul AEP, partidele au primit 16,79 milioane de lei.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri