Jurnalul.ro Ştiri Externe Forumul de la Davos, prezență record și proteste ale activiștilor de mediu

Forumul de la Davos, prezență record și proteste ale activiștilor de mediu

de Redacția Jurnalul    |   

Un număr record de lideri de afaceri și guvernamentali au venit în stațiunea elvețiană Davos pentru a analiza provocări care variază de la încetinirea economiei globale la colapsul mediului, relatează Reuters.

Criticat de unii ca fiind un loc de discuții care nu face decât să mărească amprenta de carbon a lumii, forumul insistă că are puterea de a aduce împreună factorii de decizie într-o lume care se confruntă cu multiple crize pe fondul neîncrederii geopolitice în creștere.

"Suntem cu toții blocați într-o mentalitate de criză", a declarat președintele executiv și fondatorul WEF, Klaus Schwab, în cadrul conferinței de presă premergătoare reuniunii, despre o lume care se confruntă cu războiul din Ucraina, schimbările climatice și cu crize simultane de energie și de aprovizionare cu alimente.

Ultima reuniune de iarnă de la Davos în persoană a avut loc în 2020, cu doar câteva zile înainte ca epidemia COVID-19 să fie declarată o urgență de sănătate globală. Evenimentul din 2021 a avut loc virtual, iar cel de anul trecut a fost mutat din ianuarie în mai, după o creștere a numărului de infecții.

"Davos ar trebui să ajute la schimbarea acestei mentalități", a declarat Schwab despre un set de paneluri de discuții, întâlniri informale și evenimente de o săptămână sub sloganul "Cooperare într-o lume fragmentată".

În timp ce delegația rusă va străluci prin absența sa, organizatorii au salutat o participare record în ceea ce privește numărul și diversitatea participanților, așteptându-se la o prezență chineză "la nivel înalt".

Sunt prezenți 52 de șefi de stat și de guvern, alături de 56 de miniștri de finanțe, 19 guvernatori de bănci centrale, 30 de miniștri ai comerțului și 35 de miniștri de externe. Șefii Organizației Națiunilor Unite, ai Fondului Monetar Internațional și ai Organizației Mondiale a Comerțului se numără printre cei 39 de lideri ai agențiilor internaționale.

Stațiunea de schi de lux găzduielte cea mai mare participare de până acum a mediului de afaceri, cu peste 600 de directori executivi printre cei 1 500 de lideri de afaceri, printre care se numără cel mai mare număr de femei din toate timpurile.

Discuțiile urmează să se concentreze asupra provocărilor pe termen scurt, cum ar fi modul în care se poate evita riscul unei recesiuni globale în 2023 și cum să se asigure că efortul global eșuat de a aborda schimbările climatice nu va fi și mai mult întârziat de criza de energie exacerbată de războiul din Ucraina și de sancțiunile impuse Rusiei.

În timp ce economiile avansate din întreaga lume se luptă cu piețe ale forței de muncă restrânse, se va dezbate importanța recalificării forței de muncă, a generării de locuri de muncă remunerate corespunzător și a depășirii deficiențelor în ceea ce privește paritatea de gen și echitatea rasială.

Activiștii pentru climă au protestat duminică, la Davos, față de rolul marilor companii petroliere la Forumul Economic Mondial.

Marile firme energetice, inclusiv BP, Chevron și Saudi Aramco, se numără printre cei 1.500 de lideri de afaceri care se reunesc pentru întâlnirea anuală din stațiunea elvețiană.

"Cerem acțiuni concrete și reale în domeniul climei", a declarat Nicolas Siegrist, organizatorul protestului, în vârstă de 26 de ani, care conduce, de asemenea, Partidul Tinerilor Socialiști din Elveția.

Peste o sută de protestatari adunați într-o piață înzăpezită din Davos au scandat: "schimbați-vă dieta pentru climă, mâncați-i pe cei bogați", în timp ce unii au huiduit firmele petroliere citate în timpul unui discurs.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: forum davos activisti mediu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri