Jurnalul.ro Special Anchete Tinerii pensionari ai regimului SRI - DNA, foști subalterni ai lui Kovesi, exportați la Chișinău de Uniunea Europeană

Tinerii pensionari ai regimului SRI - DNA, foști subalterni ai lui Kovesi, exportați la Chișinău de Uniunea Europeană

de Ion Alexandru    |   

După Gabriela Scutea, ex-procuror general al României, devenită înalt consilier UE pe lângă Ministerul Justiției de la Chișinău, o altă „mână dreaptă” a Laurei Codruța Kovesi este „adoptată” peste Prut. Surse politice afirmă că fostul șef al Secției a II-a din DNA, pensionarul de lux Constantin Claudiu Dumitrescu, autorul unor dosare „grele” soldate cu achitări în serie, este expert internațional pentru Republica Moldova. Atât Dumitrescu, cât și Scutea s-au pensionat recent din magistratură. Singurul magistrat proaspăt pensionat care, deși are cetățenia moldovenească, nu lucrează peste Prut este Cristi Vasilică Danileț. În schimb, acesta îi face campanie electorală lui Nicușor Dan pe propriul său cont de Facebook.

Surse politice precizează că mai mulți foști colaboratori apropiați ai ex-șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, sunt selectați, la nivel european, pentru a „contribui la procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană”. Acesta ar fi și cazul unei vedete a DNA, ex-procurorul Constantin Claudiu Dumitrescu, fost șef al Secției a II-a din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, care ar fi devenit, recent, expert internațional pentru Republica Moldova.

Constantin Claudiu Dumitrescu a participat, recent, la întâlnirea pe care actualul procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Marius Voineag, a avut-o, la București, cu șefa Procuraturii Anticorupție din Republica Moldova, Veronica Dragalin. La final, participanții au făcut o fotografie de grup (VEZI FOTO), în care apare și Constantin Claudiu Dumitrescu.

Constantin Claudiu Dumitrescu a ieșit la pensie, la data de 1 august 2022,  fiind eliberat din magistratură, chiar din poziția de procuror-șef al Serviciului de Coordonare a Cooperării la nivel înalt din cadrul Secției de Combatere a Corupției al DNA. El a fost numit în această poziție printr-un alt decret prezidențial, semnat, de această dată, de Traian Băsescu, în data de 22 iulie 2013. Conform Hotărârii Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1104/2022, prin care s-a aprobat înaintarea către președintele României a propunerii de eliberare din funcție a lui Constantin Claudiu Dumitrescu, prin pensionare, acesta are o vechime în profesie de peste 25 de ani.

Aproape 26.000 de lei pe lună, pensie

La data de 8 iunie 2023, soția lui Dumitrescu, Elena Irina Dumitrescu, a depus o declarație de avere în calitate de consilier la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, document din care aflăm că, în anul fiscal 2022, procurorul Constantin Claudiu Dumitrescu a realizat venituri salariale de 229.753 de lei de la DNA, în perioada ianuarie – august 2023, adică de 28.719,12 lei pe lună, iar, din august și până în decembrie 2022, adică patru luni, a încasat de la Casa Județeană de Pensii Prahova o pensie de serviciu totală de 103.265 de lei, adică 25.816.25 de lei pe lună (5.268,6 euro).

În anul 2019, jurnalista Sorina Matei dezvăluia că Dumitrescu a încasat 450.000 de euro din bani publici, de când se afla în DNA. Era vorba despre venituri, decontare a contravalorii chiriei, indemnizații de încadrare, prime de vacanță, prime de merit, indemnizații de hrană și drepturi salariale, în valoare totală de 2.114.185 de lei. Procurorul în cauză este absolvent al unui curs postuniversitar al Academiei Naționale de Informații a SRI și al unui curs la Colegiul Național de Apărare.

În ceea ce privește dosarele instrumentate de Constantin Claudiu Dumitrescu, se observă achitări pe bandă rulantă, de la dosarul „Valiza”, care îl privea pe Gigi Becali, la spețe care îi vizau și pe Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu, Cristian David (ex-ministrul PNL de Interne) sau Toni Greblă (celebrul dosar al struților).

Scutea, colegă cu Funeriu

O altă fostă „mână dreaptă” a lui Kovesi care este „detașată” de Comisia Europeană pentru Misiunea 2023-2025, în funcția de înalt consilier UE pe lângă Ministerul Justiției – Procuratura Generală a Republicii Moldova – este nimeni alta decât Gabriela Scutea, fost procuror general al PÎCCJ, până în primăvara anului trecut. Și Scutea a ieșit la pensie, în 18 august 2023, prin decret prezidențial al lui Klaus Iohannis emis la data de 11 august 2023.

Potrivit portalului „eu.advisers.md”, Gabriela Scutea a activat, între 2013 și 2016, la Reprezentanța Permanentă a României la Uniunea Europeană, cu atribuții în sfera justiției, inclusiv pentru MCV. Între 2006 și 2013, în mandatul Laurei Codruța Kovesi, Gabriela Scutea a fost procuror general adjunct al României, iar în timpul Guvernului Cioloș, a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Justiției. Din partea Comisiei Europene în Republica Moldova, Gabriela Scutea este colegă cu un apropiat al lui Traian Băsescu. Este vorba despre celebrul Daniel Funeriu, înalt consilier UE pentru educație și cercetare la Ministerul Educației, Cercetării și Culturii al Republicii Moldova. Funeriu este fostul ministru al Educației, din guvernarea Băsescu. Între 2012 și 2014, Funeriu a fost consilier cu rang de ministru al președintelui României, Traian Băsescu.

De altfel, mai sunt români celebri care activează la nivel statal în țara vecină. În decembrie 2023, la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, condus de Andrei Spînu, activează și Anca Boagiu, ca și consultant finanțat de Delegația UE la Chișinău. Tot din decembrie 2023, guvernatorul Băncii Naționale a Republicii Moldova este fosta senatoare USR Anca Dragu, căreia Maia Sandu i-a și atribuit cetățenia moldovenească.

Danileț îi face campanie electorală lui Nicușor Dan, pe Facebook

Un alt personaj celebru, al cărui nume fusese vehiculat pentru poziții la Chișinău, este ex-judecătorul clujean Cristi Vasilică Danileț. El a infirmat, însă, zvonurile că ieșirea sa la pensie, la începutul acestui an, la vârsta de 48 de ani, ar avea legătură cu o pretinsă preluare a șefiei procuraturii Republicii Moldova sau cu a unui post în subordinea Ancăi Dragu. Cu toate acestea, Danileț a obținut, încă din 11 noiembrie 2022, cetățenia Republicii Moldova.

Cristi Vasilică Danileț a ieșit la pensie, în 10 ianuarie 2024, după ce, anterior, fusese exclus de trei ori din magistratură. În prezent, fostul judecător îi face campanie electorală lui Nicușor Dan. El a distribuit un clip video de pe YouTube al lui Nicușor Dan, scriind: „Îl cunosc pe Nicușor Dan încă de când apăra patrimoniul Capitalei. Îl admir pentru că e tânăr, deștept și integru. Ar fi bine să fie învestit încă o dată la Primăria mun. București. Mai are de lucru”.

Dănileț îl critică pe președintele Klaus Iohannis. Într-o altă postare de pe Facebook, din 13 martie, acesta a comentat știrea privind candidatura lui Iohannis la conducerea NATO. „Am votat cu el. De două ori. A doua oară am greșit, pentru că el a girat partidul toxic pe care în primul mandat în crucifica: PSD. Tot electoratul liberal s-a trezit în imposibila situație de a-și fi văzut votul scuipat pentru formarea alianței USL2. Am votat anti-PSD ca să ne trezim în casă cu acești demni urmași ai comuniștilor”, a comentat Cristi Vasilică Danileț, eliberat de interdicția de a face politică.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri