Jurnalul.ro Ştiri Externe Fostul director adjunct al FBI a fost demis

Fostul director adjunct al FBI a fost demis

Fostul director adjunct al FBI Andrew McCabe, care a demisionat din funcţie la sfârşitul lui ianuarie, dar a rămas angajat al poliţiei federale americane, a fost concediat de procurorul general al SUA, Jeff Sessions, cu câteva zile înainte de pensionare, a anunţat vineri într-un comunicat Departamentul Justiţiei, citat de agenţiile internaţionale de presă. 

Înaltul funcţionar era de mai multe luni ţinta criticilor preşedintelui Donald Trump. Şeful statului i-a reproşat public lui Jeff Sessions, titularul Departamentului Justiţiei, că nu l-a demis pe Andrew McCabe când acesta ocupa funcţia de director adjunct al FBI. 

Andrew McCabe şi-a început cariera în FBI în 1996, ca agent special, numit la biroul teritorial din New York, unde s-a ocupat de combaterea criminalităţii organizate. El a condus FBI ca interimar, în 2017, înaintea numirii lui Christopher Wray, după ce Trump l-a demis în mai anul trecut pe directorul James Comey. Sub conducerea acestuia, Biroul a anchetat posibila colaborare cu Rusia a campaniei electorale a lui Trump din 2016. 

McCabe a declarat vineri seară că a devenit incomod din cauza evenimentelor la care a fost martor după ce preşedintele Trump l-a demis pe James Comey.

AGERPRES

Subiecte în articol: fbi director adjunct andrew mccabe
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri