Jurnalul.ro Ştiri Observator Fostul poliţist de la Gerota spune că este nevinovat. El susține că s-a infectat în România, nu în Israel

Fostul poliţist de la Gerota spune că este nevinovat. El susține că s-a infectat în România, nu în Israel

Fostul ofiţer MAI, care a fost internat la Spitalul Gerota, a fost audiat de anchetatori. Acesta a spus la audieri că se consideră nevinovat şi crede că s-a infectat în România, nu în Israel. Procurorii au deschis un dosar penal după ce zeci de medici au fost infectaţi.

 

Fostul ofiţer MAI, pacientul 17 de la Spitalul Gerota, care ar fi minţit că a călătorit în Israel şi a infectat zeci de medici şi alte persoane, a fost audiat de anchetatori.

Bărbatul le-a spus anchetatorilor că el se consideră nevinovat şi crede că s-a infectat cu Covid-19 în România, potrivit unor surse judiciare.

Zeci de medici şi membri ai familiei sale au fost infectate de fostul ofiţer MAI. Spitalul Gerota a fost în carantină din cauza numărului mare de bolnavi infectaţi cu noul coronavirus. La începutul lunii aprilie a fost ridicată măsura.

A fost deschis şi un dosar penal la Parchetul General.

Oficialii Spitalului Gerota, care aparţine Ministerului Afacerilor Interne (MAI), au transmis, în luna martie, clarificări cu privire la pacientul care a fost diagnosticat cu coronavirus, precizând că ofiţerul a semnat, la internarea în spital, un formular în care anunţa că nu a călătorit în străinătate.

Bărbatul are 60 de ani, este ofiţer în rezervă.

Mediafax

Subiecte în articol: politist gerota Covid-19
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri