Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Fotbal CS Mioveni a câștigat partida cu Ripensia, în Liga a II-a

Fotbal CS Mioveni a câștigat partida cu Ripensia, în Liga a II-a

CS Mioveni a surclasat-o pe Ripensia cu scorul de 5-0, la Timişoara, în etapa a 11-a a Ligii a II-a de fotbal.
În alt meci, ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu a învins-o pe FC Farul Constanţa cu 2-1, pe teren propriu, la Drobeta-Turnu Severin.

În clasament, pe primul loc se află Turris Oltul Turnu Măgurele, cu 25 puncte (10 jocuri), urmată de CS Mioveni, 23 puncte (11 j), UTA Arad, 19 puncte (8 j), SCM Gloria Buzău, 19 p (10 j), FC Rapid, 17 p (9 j), Viitorul Pandurii Târgu Jiu, 17 p (11 j), etc.

Astăzi are loc şi partida FC Metaloglobus Bucureşti - AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele (Stadion Metaloglobus - Bucureşti, 13:30).

Duminică vor avea loc partidele CS Sportul Snagov - AS FC Universitatea Cluj (Stadion Voinţa - Ghermăneşti/Ilfov, 14:30), AFK Csikszereda Miercurea Ciuc - CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu (Stadion Municipal - Miercurea Ciuc, 17:00), FC Petrolul Ploieşti - ASC Daco-Getica Bucureşti (Stadion ''Ilie Oană'' - Ploieşti, 19:30).

Meciurile FC Argeş - CSM Reşiţa, SCM Gloria Buzău - ASU Politehnica Timişoara, UTA Arad - Concordia Chiajna şi Dunărea Călăraşi - Rapid au fost amânate pentru data de 6 noiembrie.


AGERPRES

Subiecte în articol: fotbal
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri