Dinamo a învins-o pe FCSB cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a opta a fazei play-off a Ligii I de fotbal, după un gol marcat în prelungiri.
Dinamo a smuls victoria când puţini se mai aşteptau şi a intrat şi ea în lupta pentru titlu, cu a treia şansă, în timp cer FCSB are şansa a doua, după FC Viitorul.
Sergiu Hanca a marcat ambele goluri ale gazdelor (34 - penalty, 90+6 - penalty), în timp ce pentru FCSB a înscris Marian Pleaşcă (53).
Roş-albaştrii au avut prima ocazie a meciului, în min. 9, prin Momcilovic, al cărui şut s-a dus pe lângă poartă. FCSB a avut iniţiativa şi a trecut foarte aproape de gol în min. 17, când Penedo a respins salvator de sub transversală mingea trimisă de Boldrin din lovitură liberă (17).
Contrar cursului jocului, Dinamo a reuşit să deschidă scorul, din penalty, în min. 34, după ce Bălaşa l-a faultat în careu pe Nemec, Hanca transformând lovitura de pedeapsă cu o doză de şansă.
Dinamo a prins mai mult curaj, iar Rivaldinho a tras un şut bun din marginea careului, prins de Niţă (39).
FCSB a dominat finalul primei reprize, iar Momcilovic (41) a tras pe lângă poartă, iar Boldrin (45) a ratat singur cu Penedo.
Oaspeţii au egalat în min. 53, prin fundaşul Marian Pleaşcă, cu o lovitură de cap care l-a surprins pe portarul Penedo.
FCSB a cedat iniţiativa, iar Dinamo a avut ocazii bune de gol prin Rivaldinho (56) şi Nistor (63, 76), în timp ce FCSB a avut un şut bun prin Tamaş (90+3), din lovitură liberă de la 33 de metri. Roş-albaştrii a avut câteva contre cu potenţial mare de pericol, dar nu au reuşit să finalizeze.
Dinamo a dat lovitura în prelungiri, din penalty, după ce William De Amorim l-a faultat pe Romera, iar Hanca a transformat lovitura (90+6). FCSB s-a aruncat în atac pentru a găsi golul egalării, dar nu a mai reuşit nimic până la final (meciul a durat 100 de minute cu tot cu prelungiri).
Meciul a fost presărat cu incidente provocate de suporterii celor două formaţii. După o coregrafie de excepţie înainte de meci, galeria echipei Dinamo a aruncat în primul minut o ploaie de role de hârtie, care a dus la o întrerupere de circa zece minute a jocului.
Partida a fost întreruptă din nou, pentru aproximativ un minut, în min. 19, din cauza rolelor şi petardelor. În min. 50, o rolă de hârtie l-a lovit în cap pe Boldrin, care se pregătea să execute un corner, iar arbitrul Haţegan a ameninţat că va opri meciul.
La finalul jocului, Reghecampf a fost trimis în tribune pentru proteste.
Imediat după ultimul fluier al arbitrului, circa 50-60 de suporteri dinamovişti au pătruns pe teren pentru a sărbători victoria alături de fani, dar jandarmii au intervenit imediat şi i-au trimis din nou în tribune.
FC Dinamo Bucureşti - FCSB 2-1 (1-0)
Au marcat: Sergiu Hanca (34 - penalty, 90+6 - penalty), respectiv Marian Pleaşcă (53).
Bucureşti, Arena Naţională: 37.669 spectatori
Liga I, etapa a 8-a din play-off
Au evoluat echipele:
Dinamo: 26. Jaime Penedo Cano - 29. Jose Antonio Romera Navarro, 5. Ionuţ Nedelcearu, 15. Claude Dielna, 7. Steliano Filip - 18. May Mahlangu (8. Thaer Bawab, 90), 20. Antun Palic (căpitan; 19. Patrick Petre, 78) - 4. Sergiu Hanca, 9. Rivaldinho (6. Azer Busuladzic, 61), 10. Dan Nistor - 17. Adam Nemec. Antrenor: Cosmin Contra.
Rezerve neutilizate: 12. Iustin Popescu - 16. Maxi M. Oliva, 23. Ionuţ Şerban, 28. Luka Maric.
FCSB: 1. Florin Niţă - 13. Marian Pleaşcă, 14. Mihai Bălaşa, 21. Wilfred Moke, 15. Marko Momcilovic - 5. Mihai Pintilii (4. Gabriel Tamaş, 67), 23. Ovidiu Popescu (29. William De Amorim, 46) - 44. Gabriel Enache, 27. Fernando Boldrin, 10. Florin Tănase - 7. Denis Alibec (căpitan; 31. Harlem-Eddy Gnohere, 71). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
Rezerve neutilizate: 33. Eduard Stăncioiu - 9. Alexandru Tudorie, 17. Antonio Jakolis, 20. Vlad Achim.
Arbitru: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitri asistenţi: Octavian Şovre (Oradea), Vasile Marinescu (Bucureşti); arbitru de rezervă: Cătălin Popa (Piteşti)
Observatori: Patriţiu Abrudan (Cluj-Napoca) - CCA, Mircea Călin (Bucureşti) - LPF
Cartonaşe galbene: Ov. Popescu (25), Mahlangu (26), Pleaşcă (27), Bălaşa (33), Nedelcearu (38), Hanca (40), Enache (45+4), Romera (59), Dielna (90), Tănase (90+3).
Sursa: www.agerpres.ro