Jurnalul.ro Ştiri Externe Franţa ar urma să înregistreze o creştere economică de 6,25% anul acesta

Franţa ar urma să înregistreze o creştere economică de 6,25% anul acesta

Franţa probabil va înregistra o creştere economică de 6,25% în anul 2021, conform noilor estimări ale Institutului pentru Statistici şi Studii Economice (INSEE), informează cotidianul Le Figaro.

"Creşterea economică revine în Franţa. Nu cade din cer, ci este rezultatul politicilor economice aplicate de mai mult de patru ani. Creşterea este puternică, solidă şi dinamică. A fost revizuită pentru anul 2021 de la 6,0% la 6,25%", a declarat Bruno Le Maire, ministrul francez al Economiei.

"Conform promisiunilor făcute, vom reveni, în decembrie, la nivelul activităţilor economice anterior crizei", a subliniat Bruno Le Maire.

"Deficitul nostru public nu va depăşi 5% în 2022, fiind incluse şi măsurile de reacţie faţă de majorarea preţurilor la energie", a subliniat ministrul francez al Economiei.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri