Doi suedezi au fost împuşcaţi mortal de un atacator, într-un posibil act terorist, înaintea partidei dintre selecţionatele Belgiei şi Suediei din preliminariile EURO 2024, care a fost oprită la pauză şi nu s-a mai reluat.
În cursul nopţii, controalele la frontiera franco-belgiană au fost întărite, pentru a preveni o eventuală fugă a principalului suspect, care a fost anihilat marţi dimineaţă.
Conform L'Equipe, 600 de membri ai forţelor de ordine vor fi desfăşuraţi în jurul stadionului Pierre-Mauroy din Villeneuve-d'Ascq. Iniţial, securitatea meciului trebuia să fie asigurată de trei unităţi mobile ale jandarmeriei franceze, fiecare având în componenţă câte 80 de jandarmi, însă numărul acestora a fost dublat, fiind completat cu efective locale.
În schimb, nu există preocupări speciale legată de situaţia din tribune, chiar dacă sunt aşteptaţi 1.700 de scoţieni, însă meciul nu a fost clasificat drept unul de risc ridicat de către Divizia naţională de luptă împotriva huliganismului.
Ambele echipe şi-au asigurat calificarea la EURO 2024.