Jurnalul.ro Ştiri Externe Franța: Greva împotriva sistemului de pensii a continuat de Crăciun

Franța: Greva împotriva sistemului de pensii a continuat de Crăciun

Greva împotriva reformei sistemului de pensii nu a luat pauză de Crăciun în Franţa, intrând deja în a patra săptămână. Miercuri, 25 decembrie, în a 21-a zi de grevă în transporturi, trenurile şi metroul din Paris au funcţionat la turaţie minimă sau chiar deloc.
Joi, circulaţia va rămâne perturbată în capitala franceză, cu un tren de mare viteză (TGV) din două şi cinci linii de metrou din 16 închise.

Guvernul de la Paris, susţinut de Comisia Europeană, care consideră necesară această reformă a pensiilor, încearcă să adopte un sistem universal de pensii pe puncte, care să elimine regimul pensiilor speciale, mai ales cele de care beneficiază lucrătorii din societăţile de transport public, care se pot pensiona mai devreme.

Unii dintre grevişti au putut în acest an să-şi petreacă Crăciunul cu familia: "În mod normal, nu avem niciodată două sărbători la sfârşit de an", explică Raffi Kaya, conductor de tren şi militant sindical în timpul unei "mese a greviştilor", în gările din Lyon şi Paris.

Aceste "banchete de Crăciun" au fost organizate la iniţiativa sindicatelor, CGT sau SUD, "pentru a menţine flacăra" protestelor.

Următoarea etapă importantă pentru opozanţii reformei va fi sâmbătă, 28 decembrie, zi cu acţiuni de protest în toată Franţa.

Sindicatele se vor întâlni cu reprezentanţi ai guvernului francez la 7 ianuarie, începutul unei serii de întâlniri tematice, înainte de prezentarea proiectului de lege la Consiliul de Miniştri, în 22 ianuarie.

Opoziţia a criticat întârzierea guvernului de a începe aceste negocieri, iar anunţul conform căruia în plină grevă ministrul pentru tranziţie energetică, Elisabeth Borne, responsabilă şi pentru transporturi, îşi petrece vacanţa în Maroc a suscitat critici.

AGERPRES

Subiecte în articol: franta greva sistem de pensii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri