Jurnalul.ro Ştiri Externe Franţa respinge acuzaţiile Kremlinului şi oferă asigurări că nu este în război cu Rusia

Franţa respinge acuzaţiile Kremlinului şi oferă asigurări că nu este în război cu Rusia

de Redacția Jurnalul    |   

Administraţia Emmanuel Macron a respins, joi după-amiază, acuzaţiile Moscovei privind implicarea directă a ţărilor occidentale în războiul din Ucraina, Ministerul de Externe de la Paris subliniind că Franţa nu este în război cu Rusia.

"Răspundem foarte clar că nu suntem în război cu Rusia şi că nu este niciunul dintre partenerii noştri", a declarat Anne-Claire Legendre, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Paris, potrivit cotidianului Le Monde.

"Livrarea de echipamente militare în cadrul exercitării de către Ucraina a legitimei apărări nu constituie cobeligeranţă. Respingem afirmaţiile Kremlinului", a susţinut oficialul francez.

Administraţia Vladimir Putin a acuzat, joi, naţiunile occidentale de implicare directă în războiul din Ucraina, în contextul deciziei privind transferul de tancuri avansate. "Există constant declaraţii din capitalele europene şi de la Washington că trimiterea diverselor sisteme de armament în Ucraina, inclusiv tancuri, nu înseamnă în niciun fel implicarea acestor ţări sau a Alianţei în ostilităţile din Ucraina. Noi, în mod categoric, nu suntem de acord cu această poziţie şi, la Moscova, orice face Alianţa şi capitalele menţionate este considerată o implicare directă în conflict. Vedem că acest lucru se intensifică", a afirmat joi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de agenţia Reuters.

Statele Unite au anunţat miercuri că vor livra Ucrainei 31 de tancuri M1 Abrams, în cadrul unui aranjament cu Germania, care va furniza 14 tancuri Leopard 2 şi va autoriza transferul de vehicule blindate de fabricaţie germană de către alte state europene. Franţa va anunţa peste câteva zile decizia privind eventualul transfer de tancuri Leclerc în Ucraina, a declarat miercuri seară ministrul francez al Forţelor Armate, Sébastien Lecornu, precizând că ar putea fi livrate şi alte echipamente militare.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a afirmat că oferirea de asistenţă militară Ucrainei, inclusiv prin furnizarea de tancuri ultramoderne, nu constituie o "ameninţare ofensivă" la adresa Rusiei. La rândul său, cancelarul german, Olaf Scholz, a reafirmat că, deşi va continua să ofere asistenţă militară Ucrainei, nu vrea ajungerea la un război între Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică. "Am luat toate deciziile prin cooperare strânsă cu aliaţii noştri. Vom continua în acelaşi mod. Germania va continua să ofere sprijin Ucrainei, dar va încerca să evite o escaladare spre un conflict militar între Rusia şi NATO", a subliniat Scholz.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri