Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FRF a câştigat procesul cu Mititelu, Curtea de Apel respingând daunele cerute de FC U Craiova SA

FRF a câştigat procesul cu Mititelu, Curtea de Apel respingând daunele cerute de FC U Craiova SA

Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat marţi definitiv în sensul respingerii solicitării de daune în cuantum de aproximativ 300 de milioane de euro, solicitate de FC U Craiova SA, grupare condusă de Adrian Mititelu, Federaţiei Române de Fotbal, în urma excluderii clubului la 20 iulie 2011, anunţă FRF.

După un proces care durează de 8 ani, pretenţiile Fotbal Club U Craiova S.A., susţinute pe calea unei suite întregi de demersuri procesuale, au fost dovedite în mod irevocabil ca neîntemeiate, precizează sursa citată.

În urma dezafilierii clubului FC U Craiova de către Federaţia Române de Fotbal la 20 iulie 2011, omul de afaceri Adrian Mititelu s-a arătat nedreptăţit şi a declanşat mai multe procese, unele penale, îndreptate către fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, cât şi către fostul prim-vicepreşedinte Dumitru Dragomir. Cei doi foşti oameni de fotbal au fost în cele din urmă achitaţi de instanţă. 

Una dintre aceste acţiuni s-a îndreptat către Federaţia Română de Fotbal, căreia i s-a solicitat în instanţă despăgubiri de aproximativ 300 de milioane de euro, ceea ce ar fi dus la falimentul FRF, în cazul în care Mititelu ar fi avut câştig de cauză.

AGERPRES

Subiecte în articol: frf mititelu fc u craiova sa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri