Jurnalul.ro Cultură Film „Fructul oprit”, lider detașat de audiență

„Fructul oprit”, lider detașat de audiență

Episodul cu numărul șapte al noului sezon „Fructul oprit” le-a adus telespectatorilor secvențe emoționante, suspans și numeroase momente neașteptate. Ana i-a cerut divorțul lui Alex, acceptând propunerea lui Ioan de a pleca împreună cu el și Mara în Dubai, Petru s-a predat poliției, iar Sonia a luat decizia de a rămâne alături de Adrian.  Miercuri  seara, serialul a fost lider de audiență, la nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, la nivelul întregului public din mediul urban, dar și la nivel național.

„Fructul oprit” le-a oferit telespectatorilor, miercuri seara, un nou episod încărcat cu numeroase surprize și a clasat Antena 1 pe primul loc în clasamentul televiziunilor. În intervalul 20.00 – 22:55, la nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, Antena 1 a înregistrat o cotă de piață de 22 % și un rating mediu de 7.5 procente, în timp ce pe poziția secundă s-a aflat principalul competitor, Pro TV, cu o cotă de piață de 18.1 %și un rating mediu de 6.2 procente, iar cea de-a treia poziție a fost ocupată de Kanal D, care a obținut o cotă de piață de 11.9% și un rating mediu de 4.1 procente.

În ceea ce privește publicul din mediul urban, în intervalul 20.00-22.55, Antena 1 a fost de asemenea pe primul loc, înregistrând o cotă de piață de 15.6 % și un rating mediu de 6.8 procente, iar pe poziția a doua s-a aflat Pro TV, cu o cotă de piață de 13.4% și un rating mediu de 5.8 procente.

La nivel național, Antena 1 a fost lider de audiență pe intervalul difuzării serialului “Fructul oprit”, obținând o cotă de piață de 16.9 % și un rating mediu de 7.6 procente, iar locul al doilea a fost ocupat de Pro TV, care a avut o cotă medie de piață de 13.6 % și un rating mediu de 6.1 procente.

În minutul de aur (21:38), peste 1.9 milioane de telespectatori la nivel național au ales să urmărească serialul produs de Ruxandra Ion.

Miercuri seara,  Antena 1 a fost lider de audiență și în Prime Time pe toate categoriile de public. Astfel, în intervalul 19.00-23.00, Antena 1 a înregistrat la nivelul publicului comercial din mediul urban cuprins între 18-49 de ani o audiență medie de 6.9 puncte de rating și 21.4% cotă de piață, în timp ce Pro Tv se situa pe poziția secundă cu 6.3 puncte de rating și 19.6% cotă de piață. La orașe, postul de televiziune a fost lider cu o medie de 6.3 puncte de rating și 15.3 % cotã de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea cu 6.1 puncte de rating și 14.9 procente din cota de piață. Și la nivelul întregii populații a țării, Antena 1 a fost lider  în Prime Time cu o audiență medie de 7 puncte de rating și 16.6% cota de piață, Pro Tv ocupând locul al doilea cu 6,2 puncte de rating și 14.5% cota de piață.

În episodul serialului, difuzat aseară, Mara (Maria Nicole) și Victor (Călin Popescu) au ajuns la mamele lor, după ce Petru Caragea (Bogdan Iancu) a sunat la poliție de pe telefonul lui Adrian (Bogdan Albulescu). După mult timp, el și sora lui, Ana (Cristina Ciobănașu), au purtat o discuție sinceră, momentul fiind extrem de emoționant. „Petru, vreau să știu adevărul”, îi cere Ana acestuia. “Nu știu ce caută drogurile alea la mine, în cameră, habar n-am! (…) Eu am sunat la poliție. Să ai grijă de ei, să fie la fel de fericiți cum eram și eu când eram mic, da?”, o roagă Petru pe Ana.

Ana ia o decizie importantă cu privire la viața ei. „Ioan, ai vorbit serios azi? Chiar vrei să mergem cu tine în Dubai?Ț, îl întreabă ea. „Da”, îi spune el.  „O să mergem. Azi, i-am cerut divorțul lui Alex și pentru prima oară de când o avem pe Mara nu ne-am certat. A înțeles că este mai bine pentru toți.”, îl anunță Ana.

Visează la un viitor alături de Sonia (Michaela Prosan), însă ea are alte gânduri. “Divorțez! Ana o să plece cu aia mică în Dubai și noi, în sfârșit, putem să avem un viitor împreună.”, îi dă vestea Alex (Petru Păun) Soniei. “Îl aleg pe Adrian. Mi-am dat seama că tu ești doar un moft. Și Adrian este singurul lucru real din viața mea. Adio, Alex!”, este decizia Soniei.

Paternitatea lui Ioan (Vlad Gherman) ajunge în interesul tot mai multor persoane. „Aș vrea să știu cine este tatăl lui Ioan. Al cui este Ioan?”, vrea Dan Lăzărescu (Doru Ana) să știe. „Eu îi sunt și mamă, și tată” , îi răspunde Magda (Maia Morgenstern).

Ce lucruri din trecutul Magdei mai ies la iveală, va reuși Ana să plece împreună cu Ioan în Dubai, va continua povestea de iubire dintre Sonia și Alex, după ce ea i-a spus că îl alege pe Adrian, ce se va întâmpla cu Petru Caragea, acestea sunt doar câteva dintre întrebările care își vor găsi răspunsul în episodul următor al serialului.

Cel de-al doilea sezon „Fructul oprit” se vede, în fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1.

 

 

Sursa:Kantar Media                          

Copyright:ARMADATA S.R.L.                          

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group                               

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National                           

Perioada 10 octombrie 2018                                       

Subiecte în articol: Fructul Oprit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri