Jurnalul.ro Ştiri Externe Furtună de zăpadă în septembrie. Anumite zone au fost acoperite cu aproape un metru de zăpadă. A fost declarată stare de urgenţă

Furtună de zăpadă în septembrie. Anumite zone au fost acoperite cu aproape un metru de zăpadă. A fost declarată stare de urgenţă

Statul american Montana a fost lovit duminică de o furtună de zăpadă, un fenomen meteorologic neobişnuit pentru această perioadă a anului, determinându-l pe guvernatorul Steve Bullock să declare stare de urgenţă, relatează luni dpa.

"După ce o furtună de zăpadă a lovit statul nostru în mod suprinzător în luna septembrie, autorităţile centrale şi locale lucrează strâns pentru a proteja sănătatea şi siguranţa locuitorilor din Montana", a declarat guvernatorul Steve Bullock într-un comunicat în care anunţă deblocarea resurselor de urgenţă.

Anumite zone au fost acoperite cu aproape un metru de zăpadă, în timp ce vânturile puternice au doborât copaci şi linii de electricitate, se arată în comunicat. Drumurile au fost închise în unele zone.

Furtuna ar putea provoca şi inundaţii în statul Montana, potrivit autorităţilor.

Un avertisment de furtună de zăpadă emis de Serviciul Naţional de Meteorologie din SUA era valabil până luni dimineaţa la ora 06:00 (12:00 GMT) pentru comitatele Hill, Fergus, Blaine şi Chouteau, în apropiere de graniţa cu Canada. AGERPRES

Subiecte în articol: furtună de zăpadă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri