Fostul vicepremier Gabriel Oprea a declarat miercuri că întâlnirea organizată la el acasă, în noaptea din turul doi al alegerilor prezidenţiale din decembrie 2009, a fost o "simplă cină", o întâlnire informală, unde i-a invitat pe George Maior, Vasile Dâncu, Anghel Iordănescu, Dan Andronic şi Neculai Onţanu.
"A fost o simplă cină. Chiar dacă vă dezamăgesc, spun adevărul", a spus Oprea, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Întrebat de moderatorul emisiunii, Mihai Gâdea, dacă la acea întâlnire au participat şi Laura Kovesi, Florian Coldea şi George Maior, Oprea a spus: "Am precizat şi în intervenţia de joi, chiar cu riscul de a dezamăgi. Atunci, duminică, 6 decembrie, a fost o simplă cină (...) Noi am organizat ziua de naştere sau de sfânt a domnului Onţanu. A fost o cină, s-a servit masa, ne-am uitat la televizor. Normal, i-am spus şi 'La mulţi ani!' domnului Onţanu. V-am spus persoanele pe care eu, Gabriel Oprea, le-am invitat: domnul Maior, domnul Dâncu, domnul Iordănescu, domnul Andronic, domnul Onţanu. Cu riscul de a dezamăgi, a fost o întâlnire informală".
La întrebările repetate ale moderatorului dacă au participat Kovesi şi Coldea, sau dacă aceştia au venit neinvitaţi, Oprea a declarat că, la acea întâlnire, el a invitat persoanele pe care le-a enumerat.
"Eu înţeleg foarte clar poziţia dumneavoastră. Eu am fost corect şi am făcut clarificările respective. A fost o întâlnire informală, a fost o cină, se va dovedi acest lucru, nu a fost nimic politic. Am servit masa şi ne-am uitat la televizor", a precizat Oprea.
Întrebat cum se va dovedi adevărul în acest caz, Oprea a replicat: "Înţeleg că este şi o comisie, sunt prestări sub jurământ, a fost o cină şi nimic mai mult. Eu am invitat aceste persoane (...) Eu înţeleg momentul, eu înţeleg şi supărările lui Dan Andronic, pot să vă spun că şi eu am supărările mele, dar trebuie să spun adevărul. A fost o simplă cină în 6 decembrie şi nimic mai mult".
Jurnalistul Dan Andronic a scris recent că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, înalţi demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea şi l-au ajutat pe Traian Băsescu să câştige alegerile în faţa lui Mircea Geoană.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi că informaţiile din spaţiul public legate de alegerile prezidenţiale din 2009 merită să fie investigate de o comisie parlamentară.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, în urmă cu o săptămână, că ar putea fi înfiinţată o comisie de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009.
"Eu cred că săptămâna viitoare putem înfiinţa comisia de anchetă", a spus Dragnea, la Antena 3.
El a adăugat că, pe lângă foştii şefi ai SRI, şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi fostul preşedinte Traian Băsescu, vor fi chemaţi la comisie, fostul ministru de Externe Teodor Baconschi, şeful STS, Marcel Opriş, Vasile Blaga, dar şi alte persoane.
"Faptul că acum a ieşit această declaraţie şi că domnul preşedinte Traian Băsescu a confirmat ne dă toată justificarea pentru a înfiinţa această comisie de anchetă. Da, am vorbit cu colegii mei să verifice şi o să-mi spună mâine dacă eu, ca preşedinte al Camerei, pot să fiu preşedintele acestei comisii de anchetă. Mie mi se par lucruri foarte grave şi vreau să chemăm la audieri absolut toate persoanele despre care avem informaţii sau despre care pot apare informaţii în zilele următoare în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la acele alegeri", a adăugat Dragnea.
Liderul PSD a mai spus că speră ca şi comisia parlamentară pentru controlul SRI să facă anchete pe acest subiect.
Audierea lui Dan Andronic la Comisia pentru controlul SRI este inutilă în condiţiile în care s-a anunţat deja constituirea unei comisii de anchetă pentru alegerile din 2009, a declarat marţi preşedintele comisiei, Adrian Ţuţuianu.
El a adăugat că pentru constituirea comisiei de anchetă trebuie să se reunească mai întâi Birourile permanente, unde se va decide convocarea plenului Parlamentului, apoi trebuie adoptată o hotărâre a Camerelor reunite privind constituirea comisiei şi aprobarea regulamentului de funcţionare. www.agerpres.ro