Acest vot al PSD București este doar un pas procedural, pentru că lista finală de candidați va fi validată de către conducerea centrală a PSD, ultimul cuvânt urmând să-l aibă liderul PSD, Marcel Ciolacu, cel care semnează listele.
La primăriile de sector, au fost validați în unanimitate actualii primari: Sectorul 3 - Robert Negoiță, Sectorul 4 - Daniel Băluță, iar la Sectorul 5 s-a votat susținerea lui Cristian Popescu Piedone.
La trei sectoare sunt mai multe propuneri
S-a decis realizarea de sondaje pentru:
Sectorul 1 - Florin Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației
Sectorul 2 - Rodica Nassar, deputat și președinta organizației PSD Sector 2, prefectul Rareș Hopincă și deputatul Dan Cristian Popescu
Sectorul 6 - senatorul Gabriel Mutu
„Mulțumesc colegilor din Biroul permanent al PSD Bucuresti care au decis, prin vot în unanimitate, să susțină candidatura mea pentru Primăria Capitalei.
Sunt determinată să muncesc din nou pentru dezvoltarea orașului, pentru oamenii care sunt abandonați de aproape patru ani, pentru toate proiectele care au fost aruncate într-un sertar doar pentru că ele au fost lucrate de echipa social-democrată.”, scrie Gabriela Firea pe Facebook.
„În București, avem un singur obiectiv: să salvăm Capitala de falșii salvatori. Bucureștenii nu mai au nevoie de experimente, de tot felul de încercări nereușite! Acest oraș trebuie să continue cu oamenii care au demonstrat că pot fi buni gospodari, cu specialiștii în administrație care au venit cu proiecte benefice pentru oamenii care trăiesc și muncesc în Capitală.
Echipa social-democrată este pregătită să lupte pentru bucureșteni, pentru București! Am demonstrat că putem și avem această mare responsabilitate față de cetățeni.
Le mulțumesc tuturor colegilor de la cele șase sectoare, membrilor organizațiilor interne de femei, pensionari și tineri pentru încrederea acordată și susținere!”, mai scrie Firea.