Gabriela Ruse, favorita numărul 2 al tabloului de calificări, a câștigat în 3 seturi, cu 6-0, 3-6, 6-3, la capătul a exact două ore de joc.
După un prim set în care adversara s-a nu a avut replică, Ruse a pierdut un prim game pe propriul serviciu în debutul setului doi. Dealtfel, în prima parte a setului a avut loc un schimb de câte două break-uri de fiecare parte, care a făcut să se păstreze echilibrul până la 3-3.
Niemeier a câștigat apoi următoarele 3 game-uri și a dus meciul în set decisiv, pe care l-a dominat sportiva din România. Ruse a condus cu 5-1 și a închis setul și meciul cu 6-3.
În primul tur, Gabriela Ruse o va întâlni cel mai probabil pe britanica de origine română Emma Răducanu, care se află la primul meci după o lungă perioadă de recuperare cauzată de o intervenție chirurgicală. Britanica, actualmente locul 298 mondial, a beneficiat de un wild card oferit de organizatori.
Pe tabloul principal la Auckland, turneu de categorie WTA 250, joacă și Jaqueline Cristian (89 WTA), care o va întâlni în primul tur pe chineza Xiyu Wang (70 WTA).
(sursa: Mediafax)