Jurnalul.ro Ştiri Externe Gafă a Nike! Firma, obligată să retragă o serie de pantofi sport cu însemne asociate cu sclavagismul

Gafă a Nike! Firma, obligată să retragă o serie de pantofi sport cu însemne asociate cu sclavagismul

Producătorul american de echipament sportiv Nike a retras de pe piaţă un model de încălţăminte sport pe care imprimase o veche versiune a drapelului Statelor Unite, ca urmare a protestelor jucătorului de fotbal american Colin Kaepernick, în opinia căruia steagul respectiv este asociat cu sclavagismul, inforemează Wall Street Jurnal, citat de AFP.
Cu ocazia sărbătorii naţionale din 4 iulie, Nike a lansat modelul de încălţăminte sport Air Max 1 USA, având imprimat în partea din spate drapelul american din timpul Revoluţiei, cunoscut sub numele de "Betsy Ross".
Însă compania americană a retras modelul respectiv după obiecţiile lui Kaepernick, cel care a iniţiat protestul jucătorilor de culoare din NFL împotriva violenţelor poliţiei, prin punerea unui genunchi pe pământ în timpul intonării imnului SUA, înaintea meciurilor. 
Preşedintele SUA, Donald Trump, a pornit un "război", în toamna lui 2017, împotriva lui Kaepernick şi a mişcării acestuia, care a câştigat adepţi şi în alte sporturi.
Nike a făcut senzaţie şi a generat controverse în 2018, când a făcut din Colin Kaepernick capul de afiş al uneia dintre campaniile sale publicitare, care s-a bucurat de un ecou puternic.
În opinia lui Kaepernick, design-ul drapelului, pe care apare un cec format din 13 stele albe, evocă perioada sclavagismului. Vechiul drapel este utilizat în ultima perioadă de grupuri care susţin supremaţia rasei albe, explică Wall Street Journal.
Nike, care a trimis deja modelul respectiv la comercianţii cu amănuntul, a cerut returnarea acestuia şi a retras design-ul de pe site-ul său oficial, adaugă publicaţia americană.
Imediat după această decizie, preţul celor câtorva perechi disponibile pe site-ul unui comerciant online a sărit la 2.000 de dolari, după publicarea articolului, conform sursei citate.

AGERPRES

Subiecte în articol: nike
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri