Mii de persoane sunt aşteptate în Noaptea Cercetătorilor 2017 în Campusul Ştiinţei al Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, unde sunt amenajate zone interactive pentru public, a anunţat vineri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Bogdan Nistor.
Potrivit sursei citate, ediţia din acest an propune curioşilor de toate vârstele o fascinantă călătorie în lumea ştiinţei.
"Vizitatorii vor avea ocazia să descopere lucruri fascinante despre lumea subacvatică în cadrul unor ateliere interactive. Provocările vor continua cu aplicaţii ale chimiei şi fizicii în studiul mediului înconjurător, iar apoi publicul va păşi în lumea tehnologiei unde va putea testa imprimanta 3D şi aplicaţii de mecatronică şi robotică", a declarat Nistor.
El a mai afirmat că, în cadrul evenimentului, sunt pregătite pentru copii jocuri educative care, în acelaşi timp, sunt extrem de distractive. Acestea le vor stimula creativitatea şi le vor cataliza curiozitatea şi dorinţa de a învăţa lucruri noi.
"Adulţii nu vor fi nici ei neglijaţi şi sunt aşteptaţi să participe la dezbateri şi discuţii pe teme ştiinţifice, iar pentru cei mai îndrăzneţi sunt pregătite întâlniri cu cercetătorii care le vor da răspunsurile la întrebările cele mai încuietoare", a precizat Nistor.
De asemenea, vizitatorii vor avea ocazia să participe la o tombolă cu premii constând în gadgeturi inteligente.
Organizatorii evenimentului sunt Universitatea "Dunărea de Jos", Centrul Europe Direct Galaţi, Consiliul Judeţean şi Primăria Galaţi. AGERPRES