Jurnalul.ro Timp liber GALERIE FOTO Palatul Vechi al BNR este deschis vizitatorilor în perioada 18-19 aprilie 2022

GALERIE FOTO Palatul Vechi al BNR este deschis vizitatorilor în perioada 18-19 aprilie 2022

Palatul Vechi din Capitală este deschis vizitatorilor în perioada 18-19 aprilie cu ocaiza a 142 de ani de la înființare, anunță BNR.

"Zilele porţilor deschise" prezintă expoziţia permanentă a Muzeului BNR, inclusiv un lingou de aur din rezerva băncii centrale, precum şi două expoziţii temporare: 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I şi Ecaterina Teodoroiu.

"Realizată ca o incursiune imaginară în viaţa monarhului, de la copilărie la senectute, expoziţia 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I (1921-2017) prezintă uniformele de mareşal care i-au aparţinut suveranului, costume populare, artefacte militare, monede, medalii, documente, bancnote. Prilejuită de lansarea în circulaţie, începând cu 1 decembrie 2021, a bancnotei de 20 lei, expoziţia Ecaterina Teodoroiu - eroina Primului Război Mondial reuneşte o parte din obiectele personale ale acesteia (uniforma militară şi cea de cercetaş, casca, ochelarii), precum şi alte exponate, printre care tabloul pe care Camil Ressu i l-a dedicat în anul 1917, rochia de soră de caritate a Reginei Maria, fotografii de epocă", transmie Banca Națională.

Vizitatorii vor fi informați despre istoria BNR și a leului, precum și a fondatorului acesteia, Eugeniu Carada.

Accesul în Palatul Vechi al BNR se va face prin str. Lipscani nr.25.

Pot fi vizitate și sucursalele BNR din Cluj, Constanţa, Dolj, Timiş şi Iaşi, dar şi agenţiile BNR din Argeş, Braşov, Bihor, Buzău, Gorj, Maramureş, Sibiu şi Suceava.

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: bnr palatul vechi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri