Ousman Sonko a fugit în Elveția în 2016, cu puțin timp înainte ca președintele Gambiei Yahya Jammeh, acuzat că a condus un regim represiv, să piardă puterea.
Sonko a fost arestat după ce mai multe organizații au prezentat dovezi ale presupusei sale implicari în crime, violuri și torturi. Avocatul său a respins toate acuzațiile.
Procesul se desfășoară în baza principiului jurisdicției universale, care permite țărilor să judece persoane pe teritoriul lor, chiar dacă presupusele infracțiuni au fost comise în altă parte.
Anchetatorii elvețieni au călătorit în Gambia și au intervievat zeci de presupuse victime și martori. Unele dintre acestea vor depune mărturie în instanță. Sonko este cel mai înalt oficial care a fost judecat vreodată sub jurisdicție universală în Europa.
(sursa: Mediafax)