În fine, numai cine nu vrea nu vede că atunci când gazele erau scumpe se importau de la ruși. Iar acum, când sunt ieftine, le consumăm pe ale noastre. Chiar dacă nemții fac altfel. Și olandezii, care, deși au resurse, preferă să și le protejeze. Iar americanii, se pare că au majorat dobânda ca să atenueze devalorizarea dolarului pentru a putea achiziționa, din afară, materii prime ieftine, pe care, din interior, le-ar cumpăra scump. De unde se vede că au făcut relaxare cantitativă ca să-și conserve zăcămintele de hidrocarburi și să cumpere cu bani „fabricați” resursele altora.
Timp în care, la noi, a devenit un imperativ național să nu cumpărăm gaze de la ruși, indiferent de preț, ci să le ardem pe ale noastre, nu să le prelucrăm petrochimic. Adică, atunci când prețul gazelor e la un sfert față de „vârful” din februarie 2014, noi interpretăm interesul național și statutul de membru NATO prin prisma sărăcirii populației, nu a asigurării bunăstării. Ba chiar se ajunge ca un preț neliberalizat să fie mai mare decât cel de pe piață, ceea ce în loc să facă protecție generează probleme sociale.
Sigur că știam de mult că economia de piață protejează mai bine indivizii decât vânturarea principiului solidarității sociale. Singura problemă e ca autoritățile să recunoască faptul că prețul gazelor e politizat. Fiindcă a avea un preț subvenționat mai mare decât unul liber e la fel de penibil ca atunci când supraaccizezi carburanții ca să protejezi o resursă rară, până când scăderea consumului o face abundentă.